Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Edouard Philippe la 2 ani de mandat: Guvernul va continua reformele

altercatii_au_izbucnit_intre_politie_si_black_blocs_la_paris_1_mai_2019.jpg

Altercatii au izbucnit între politie si black blocs la Paris, 1 mai 2019.
Altercatii au izbucnit între politie si black blocs la Paris, 1 mai 2019.
Sursa imaginii: 
Zakaria Abelkafi, AFP

Premierul Franţei, Edouard Philippe promite continuarea reformelor. Le Figaro marchează, printr-un interviu, doi ani de când Edouard Philippe conduce guvernul Franţei. În ultimele luni în Franţa s-au înregistrat violente proteste de stradă, soldate cu importante pagube materiale şi o chiar o diminuare  a Produsului Intern Brut direct legată de aceste manifestaţii, pe finele lui 2018. Oamenii cer, în continuare, o creştere a puterii de cumpărare şi o mai bună protecţie socială.

În ultimii doi ani, guvernul Franţei a condus reforme ambiţioase, deloc uşoare şi va continua să o facă, promite premierul Edouard Philippe într-un interviu acordat publicaţiei Le Figaro.

Primul ministru a făcut referire la protestele Vestelor galbene explicând că în opinia sa «marea majoritate a francezilor nu mai acceptă ritualizarea violenţelor ce au loc în fiecare sâmbătă în Paris şi în alte oraşe din Franţa". Iar aici spune că se gândeşte la "comercianţii care cer să fie lăsaţi să lucreze, la forţele de ordine ce sunt mobilizate de luni bune, la toţi francezii care, la fel ca el, vor ca dezordinea să înceteze".

Pentru premier, este nevoie de eliminarea unor nişe fiscale ce s-au dovedit ineficiente şi în acelaşi timp o scădere a nivelului de impozitare a societăţilor.

Le Figaro îi aminteşte însă ceea ce preşedintele promitea la începutul mandatului său: eliminarea a 120.000 de posturi de funcţionari publici în 5 ani.

Premierul Edouard Philippe susţine că el este pentru creşterea numărului de funcţionari acolo unde este nevoie – în poliţie, spre exemplu. În schimb, vizează eliminarea de posturi acolo unde nevoile se schimbă. În plus, calitatea serviciului public poate fi îmbunătăţită, crede el, prin diminuarea numărului de funcţionari: «transformarea sferei publice este obiectivul iar scăderea efectivelor este consecinţa», explică Edouard Philippe.

Săptămâna trecută, premierul anunţa cea mai mare creştere din ultimii 12 ani a puterii de cumpărare, de peste 2% în 2019. Ar însemna o creştere medie de 850 de euro pentru fiecare familie, de-a lungul acestui an, o măsură luată după manifestaţiile Vestelor galbene. Ultima creştere comparabilă a avut loc în 2007, de +2,5%, potrivit Institutului Naţional de Statistică.  

În week-end-ul ce a trecut s-a înregistrat cea mai slabă mobilizare a mişcării Vestele galbene, de la începutul protestelor, în noiembrie 2018. Potrivit cifrelor ministerului de Interne, 19.000 de manifestanţi au protestat în întreaga Franţă. Potrivit organizatorilor, 37.000 de oameni ar fi manifestat în Hexagon, comparativ cu 40.000 anunţaţi în urmă cu o săptămână.