Retrospectivă Isidore Isou la Paris

In 1945, cînd ajungea la Paris, atmosfera în Oraşul Luminilor permitea încă extravaganţe de genul celor propuse de Isidore Isou, pe numele său adevărat Ioan-Isidor Goldstein. Avangardele erau încă, aş spune, credibile în Franţa de după război şi numeroşi artişti voiau să reînnoade cu ferbrilitatea artistică interbelică. Să-l auzim pe Isidore Isou, împreună cu doi dintre discipolii săi, recitînd o poezie “letristă”. Această secvenţă sonoră este extrasă dintr-un film documentar realizat în epoca respectivă, pentru televiziunea britanică, de Orson Welles. In librăria Fischbasher, Isidore Isou, împreună cu Maurice Lemaître şi Jacques Spacagna încercau să-i explice lui Orson Welles în ce consta “letrismul” – revenirea la literă, la semn.

Poate că astăzi toată această propunere poetică radicală a lui Isidore Isou pare o joacă, un capriciu, un gest insolit gratuit. Domeniul artistic este atît de bogat în invenţii de tot felul, goana după noutate este atît de mare iar uneori sensurile sunt sacrificate în faţa căutării formale. Isidore Isou considera însă, în perioada de după al doilea război mondial, că propunerea sa îl ajuta pe om să exploreze spaţii artistice aflate dincole de limbajele convenţionale. De ce să nu inventăm litere noi, semne noi, sonorităţi noi care să ne ducă spre o poezie epidermică, senzorială, reverbativă, instinctivă, chiar primară? Iată în ce constă propunerea, sau invenţia sa, alături de un alt avangardist, Gabriel Pomerand.

Restrospectiva de la Centrul Georges Pompidou ne introduce, prin fotografiile, filmele, afişele, cărţile, tablourile, desenele şi poemele grafice expuse într-o lume care ţine deja de istoria literară. Isidore Isou a avut şansa de a-i întîlni pe André Bréton, André Gide, Tristan Tzara. Letrismul a fost lansat sau mai bine spus proclamat într-un teatru care şi el are un nume cu rezonanţă, Théâtre du Vieux-Colombier. Iar printre cei care l-au sprijinit pe Isidore Isou se numără Jean Cocteau…

Dacă aceste poeme letriste mi se par, în prezent, un exerciţiu mai degrabă ludic, cu accente de infantilism asumat, infinit mai interesante mi s-au părut opere grafice şi picturale ale lui Isidore Isou. Retrospectiva ne ajută să descoperim un veritabil artist care a muncit enorm, s-a frămîntat, a pictat semne ciudate şi a scrijelit litere inventate, s-a luptat cu materia şi cu simbolurile. Textele sale enigmatice proiectate cu energie pe diverse suporturi, hîrtie, lemn sau pînză, au în ele ceva percutant.

Isidore Isou a fost însă şi cineast, şi dramaturg, şi teoretician. Cîteva dintre eseurile sale impresioneză începînd cu titlul… Aş cita acest titlu sub care Isidore Isou îşi expune cîteva dintre poemele sale grafice: “Douăzeci şi cinci capodopere despre evoluţia mea prin metoda isuliană de prelungire a vieţii pînă la eternitatea concretă a societăţii paradisiace a cosmosului.” Respectiva serie de desene a fost realizată în 1991, ceea ce spune multe despre o anumită perseverenţă a artistului.

Pînă la dispariţia sa, în 2007, Isidore Isou a rămas credincios invenţiei sale, limbajului “letrist” prin care a încercat să ne comunice ceva esenţial: şi anume că tot ceea ce contează în viaţă este pasiunea.