Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cînd lipsesc adevăraţii dictatori, unii se revoltă împotriva democraţiei

ultra-riches.jpg

Image source: 
Editions Zones

Să fie oare o coincidenţă faptul că exact acum, în contextul alegerilor europene, au apărut mai multe pamflete în Franţa la adresa preşedintelui Emmanuel Macron? Pamfletele fac parte de multă vreme din peisajul politico-literar francez, şi nici un preşedinte nu a fost scutit de el. Tînărul preşedinte Emmanuel Macron pare să fie însă ţinta unui tir pamfletar mai intens decît în cazul predecesorilor săi.

"Crepuscul". "Această ţară pe care tu nu o cunoşti". "Povestea prostiei tale". "Preşedintele ultra-bogaţilor". Sunt patru titluri care pot fi cumpărate în librăriile franceze şi toate au un numitor comun: dorinţa de a demola statura prezidenţială a lui Emmanuel Macron.

S-ar părea că aceste cărţi se vînd destul de bine. Şi nu este de mirare, ele promit toate, într-un fel sau altul, "dezvăluri senzaţionale", fapte care s-ar afla în spatele cortinei şi în culise, ba chiar înţelegerea unui anume "mister Macron".

Juan Branco, autorul cărţii intitulată "Crepuscul", avocat de profesie, se consideră chiar o victimă a sistemului mediatic şi pretinde, pe reţelele de socializare, că presa încearcă să-l saboteze. Revista Le Point arată însă că acest pamflet s-a vîndut destul de bine, în patruzeci de mii de exemplare. Ceea ce încearcă să demonstreze autorul este că Emmanuel Macron ar fi ajuns la putere cu ajutorul unei oligarhii politico-mediatico-financiare.

Scriitorul François Ruffin, autorul pamfletului "Această ţară pe care tu nu o cunoşti" nu este nici el departe de teza manipulării din umbră. Din punctul său de vedere Emmanuel Macron n-ar fi decît un preşedinte al celor foarte bogaţi, al marii burghezii, al marilor financiari şi patroni. François Ruffin scrie de pe poziţiile unui militant al stîngii radicale şi i se adresează preşedintelui pe un ton "radical": "Dumneavoastră încarnaţi corupţia, dar nu corupţia individuală, ci corupţia unui sistem putred, bazat pe mită, corupţia unei democraţii dominată de o oligarhie şi atît de sigură de forţa sa încît a instalat un bancher la Elysée."

Autorii pamfletelor citate mai sus nu pot, s-ar părea, să-i ierte lui Emmanuel Macron faptul că în cursul carierei sale a servit banca Rothschild.  

Istoria vieţii politice franceze de după al doilea război mondial este punctată de numeroase episoade pamfletare. În 1964 un anume François Mitterrand publica un pamflet la adresa generalului Charles de Gaulles şi îşi intitula textul "Lovitura de stat permanentă." Devenit mai tîrziu preşedinte, socialistul François Mitterrand a devenit şi el ţinta unor pamflete, dintre care unul, apărut în 1994, a făcut o anumită vîlvă. Cartea era intitulată " Mitterrand şi cei 40 de hoţi…" şi s-a născut sub pana acidă a unui jurnalist de investigaţie, Jean Montaldo.

Practic fiecare preşedinte francez din ultimii 70 de ani a avut parte de cîte un buchet de pamflete. Editorialistul Franz-Olivier Giesbert semna, în 2006, un pamflet împotriva lui Jacques Chirac, pamflet intitulat "Tragedia preşedintelui". Iar centristul François Bayrou s-a răfuit cu Nicolas Sarkozy în 2009 într-un pamflet intitulat "Abuz de putere".

Pamfletul este, pînă la urmă, un gen literar, şi dacă autorii sunt talentaţi nici nu mai contează pînă la urmă cantitatea de adevăr vehiculate în el.

În cazul lui Emmanuel Macron există însă o tendinţă de a i se contesta legitimitatea. Pamfletarii săi, ca şi vestele galbene, ca şi unii radicali de stînga pretind că instalarea lui Macron la Elysée, chiar dacă s-a produs în urma unui mecanism legal, nu ar fi legitimă.

Personal constat că există în Franţa uneori o nevoie de revoltă atît de mare încît unii se revoltă chiar şi împotriva democraţiei, dat fiind că adevăraţii dictatori lipsesc.        

 

 

 

 

 

 

 

325