
Special Paris
Producătorul Dan Burlac: România este foarte vizibilă anul acesta la Cannes
dan_burlac.jpg

In interviul pe care ni l-a acordat, Dan Burlac reaminteşte mai întâi importanţa prezenţei a 15 scurt-metraje din programul Romanian Short Waves la Short Film Corner din Cannes, un eveniment destinat profesioniştilor din industria cinematografică.
Cum au fost selecţionate aceste filme, procedura concretă, ne este descrisă de producător. Selecţia finală este « un mix între filmele consacrate, care au avut déjà un succes, şi pelicule independente, ca să încurajăm oamenii care nu au altfel cum să ajungă la Cannes, prin circuitul clasic. Această prezenţă, prin intermediul nostru, le poate eventual deschide porţile mâine pentru o selecţie oficială, într-una din diversele secţiunii ale Festivalului. »
« România este foarte vizibilă anul acesta la Cannes : este un film la Semaine de la Critique, « Ultimul drum spre mare » al lui Adi Voicu, un altul în Quinzaine des réalisateurs şi, evident, Corneliu Porumboiu în selecţia oficială. Continuăm deci să existăm şi asta este foarte important pentru cinematografia românească. Este un an bun pentru noi » afirmă producătorul
Nu în ultimul rând, Dan Burlac evocă în interviul de la RFI situaţia producătorilor de filme din România, « o situaţie mai bună decât cea din statele vecine » estimează producătorul. « Există o dinamică a producţiilor independente şi nu e uşor. Asta pentru că toată lumea vrea să facă cinema. Există de asemenea, din păcate, o prăpastie între filmele româneşti şi spectatorii din România chiar dacă sunt şi excepţii precum « Moromeţii 2 » care a avut un succes mare şi la publicul românesc. Lumea, de multe ori, nu se duce să vadă la cinema mizeria pe care o tratează filmele româneşti. Deşi, nu e vorba de mizerie ci despre cinema. Probabil că o comedie românească ar aduce mai mult public în săli. Din acest punct de vedere, cred că filmul lui Porumboiu aflat acum în competiţie, o să fie un succes nu doar în România dar şi în toate ţările în care a fost cumpărat » conchide Dan Burlac.