Teodora Ana Mihai, selecţionată la Quinzaine des réalisateurs de la Cannes

«SEE Factory» vine de la «South-Eastern Europe Factory». Anul acesta, regiunea pe care au vrut s-o scoată în evidenţă a fost deci Europa de sud-est. In trecut au existat «Lebanon Factory », «Chile Factory », « Nordic Factory » şi « Tunisia Factory ». Este un proiect foarte frumos care le dă o oportunitatea tinerilor regizori (primul sau al doilea lungmetraj în dezvoltare) să apară pe radarul programatorilor.»

«Prezenţa mea în această secţiune este o oportunitate chiar dacă nu sunt pentru prima dată la Cannes. Am fost de exemplu aici şi anul trecut cu un proiect de lungmetraj pe care l-am prezentat apoi la Cinéfondation. Anul acesta am venit deci cu scurtmetrajul deci nu pot spune decât că sunt foarte fericită.»

«Colegul meu din Muntenegru – pe care nu-l cunoşteam până la acest proiect – şi cu mine trebuia să găsim un subiect care să ne intereseze pe amândoi şi apoi să scriem un scenariu pe această temă. In România avem acelaşi fenomen ca şi în Bosnia, există mulţi oameni care încearcă să plece din ţară – din alte motive decât cei din fosta Iugoslavie – pentru că nu-şi văd viitorul. Am căutat deci să povestim acest lucru dar nu cu un scenariu greoi, nu vroiam de exemplu să vorbim de o manieră foarte directă despre războiul care a fost acolo.»

«Nu este simplu să faci un film în doi, mai ales când nu îl cunoaşteai pe celălalt până acum. Din fericire, la noi personalităţile s-au potrivit foarte bine, nu am avut probleme de ego, de cele mai multe ori eram de acord asupra lucrurilor importante – prestaţiile actorilor, cum trebuia să fie tonul, etc. Din păcate, problemele pe care le-am avut au fost pe partea drepturi de muzică. Eram foarte fericiţi cu montajul final dar în ultimul moment a trebuit să schimbăm muzica pentru că altfel ne costa prea mult. Noi doream foarte mult să folosim «A love supreme» de John Coltrane şi dealtfel proiectul nostru iniţial se chema «A Love supreme», titlu mai frumos decât cel final. Astea sunt riscurile meseriei, a fost un exerciţiu pentru noi iar neprevăzutele astea nu o să ne împiedice să supravieţuim. Durerile de cap ale producătorilor au fost provocate de faptul că noi alesesem două dintre cele mai cunoscute melodii din istoria muzicii, Coltrane deci şi a doua era «La vie en rose» a lui Edith Piaf. Sunt melodii foarte foarte scumpe şi greu de obţinut. Este o învăţare de minte pentru noi, trebuie să ne gândim când scriem scenarii şi la detaliile astea pentru că cinematografia este foarte complexă din multe puncte de vedere.»