Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mafioţi, fese multe şi vreme urâtă la Cannes, în ajun de palmares

20190517_222022.jpg

Ambiantà mai "tristà" anul acesta la Cannes. In cauzà: conditiile meteo si preturile
Ambiantà mai "tristà" anul acesta la Cannes. In cauzà: conditiile meteo si preturile
Image source: 
Vasile Damian

Mult a fost, puţin a rămas ! Festivalul de film de la Cannes, ediţia a 72-a, se apropie de sfârşit. Din cele 21 de filme aflate în cursa pentru La Palme d’or – printre care şi unul românesc, «La Gomera» al lui Corneliu Porumboiu – mai sunt de proiectat juriului, presei şi criticilor doar două, unul palestinian, altul francez. Ce ştim despre ele şi ce pelicule au fost ieri în competiţie, care sunt pronosticurile în ajun de palmares şi care-i ambianţa la Cannes?

Ultimele două filme în cursă pentru La Palme d’or sunt «It must be heaven» al palestinianului Elia Suleiman şi «Sibyl» al franţuzoaicei Justine Triet. Primul se vrea un basm burlesc ce explorează identitatea, naţionalitatea şi apartenenţa, basm în care regizorul Elia Suleiman, care joacă şi rolul principal în film, priveşte cu nostalgie spre ţara sa natală şi pune o întrebare fundamentală şi anume «unde ne putem simţi acasă?». In «Sibyl», film franţuzesc deci, ultimul prezenat în competiţie, se evocă povestea unei scriitoare care se reconverteşte în psihanalistă.

"Mektoub, my love: intermezzo" al regizorului Abdellatif Kechiche, e în cursà pentru La Palme d'or 2019

Unul din cele două filme aflate ieri în competiţie a fost giganticul «Mektoub, my love: intermezzo», partea a doua a unui triptic realizat de Abdellatif Kechiche. Cu o durată de trei ore şi jumătate după ce iniţial pelicula selecţionată in-extremis în competiţie avea patru ore, filmul, prezentat drept «încă neterminat», i-a descurajat pe mulţi să intre în sală. Din dosarul de presă şi de la cei care l-au văzut aflăm că e povestea unui grup de amici care-şi termină vacanţa de vară pe malul francez al Mediteranei, mai exact la Sète, în anii ’90. In rezumat, s-ar părea că e o variantă franceză şi mai stilată a unui film «sea, sex and sun»: muzică, dans, iubire şi mai ales fete dezgolite în barurile, discotecile şi plajele din sudul Franţei. Reamintim că cineastul Kechiche îşi face come-back-ul pe croazetă cu acest nou opus, 6 ani după ce a plecat de la festival cu o triplă La Palme d’or, pentru filmul «Viaţa lui Adèle» şi pentru cele două actriţe principale.

Mafiotul pocăit Tommaso Buscetta, personaj de film

La polul opus al acestui dezmăţ adolescentin care pare a fi deci «Mektoub, my love: intermezzo» şi care este descris de colegii noştri francezi drept «o filosofie a feselor», pelicula «Il traditore», «Trădătorul», noul film al italianului Marco Bellocchio. Este povestea, adevărată, a lui Tommaso Buscetta, membru Cosa Nostra, mafia siciliană. In timp ce diversele familii şi naşi duc un război pe viaţă dar mai ales pe moarte soldat cu zeci de victime, Buscetta fuge din ţară pentru a se refugia în Brazilia unde se căsătoreşte a treia oară şi fondează o nouă familie sub un nume fals. Poliţia îi va da însă de urmă şi Buscetta este arestat şi extrădat spre Italia. Buscetta ia atunci o decizie care va schimba cursul istoriei mafiote şi va duce la arestarea a peste 300 de capi ai organizaţiei criminale: va rupe omerta şi va colabora cu justiţia italiană şi în particular cu judecătorul Giovanni Falcone, cel care avea să fie ucis în mai 1992 din ordinul lui Toto Riina, şeful clanului Corleonesi, personaj sângeros care apare şi el în filmul «Trădătorul».

"Tràdàtorul", film al italianului Marco Bellocchio, povestete viata mafiotului pocàit Tommaso Buscetta

Bellocchio, în vârstă de 79 de ani, nu a mai fost selecţionat de un deceniu la Cannes. Regizorul s-a specializat în filme semi-biografice: a pus în scenă asasinarea lui Aldo Moro, a povestit ascensiunea la putere a lui Benito Mussolini, a tratat teme delicate precum sexualitatea şi eutanasia.

Care sunt pronosticurile cu două filme înainte de final şi anunţarea palmaresului?

Spre deosebire de anul trecut când puţine filme i-au «vrăjit» pe critici – să amintim doar «Dogman» şi «Cold war» - anul acesta practic zi de zi am asistat la surprize, la filme «calificabile» pentru Palme d’or sau alt premiu decernat aici. «Mizerabilii», povestea cvasi-documentară a unei suburbii franceze realizată de regizorul franco-malian Ladj Ly, a fost primul coup de cœur, prima peliculă cu şanse la premiul suprem. Chinezul Diao Yinan cu al său «Lacul cu gâşte sălbatice» a avut şi el critici bune, la fel ca şi «La Gomera» al lui Corneliu Porumboiu, salutat cvasi-unanim de comentatori. «Bacurau», film brazilian, a surprins şi el plăcut critica, poate nu la fel de mult ca «Portretul unei tinere fete în flăcări» al franţuzoaicei Céline Sciamma care schiţează povestea, imposibilă, de dragoste între două femei din secolul 18, una artistă, cealaltă burgheză. In fine, cum era previzibil, britanicul Ken Loach, un abonat la premiile de la Cannes, venit acum cu o istorie tristă despre uberizarea societăţii moderne, şi americanul Terrence Malick cu «O viaţă ascunsă», au primit şi ei elogii din partea comentatorilor în aceste ultime zile. Fără a-l uita pe spaniolul Pedro Almodovar cu al său film «Durere şi glorie» care este în fruntea topului întocmit de criticii francezi pentru La Palme d’or. Pe locul doi se clasează filmul «Parazit» al sud-coreeanului Bong Joon-ho. Iar pe trei, «Once upon a time …in Hollywood», filmul de revenire pe croazetă al copilul teribil de la Cannes, americanul Quentin Tarantino, déjà premiat aici cu Palme d’or acum un sfert de secol pentru «Pulp Fiction». Greu de făcut totuşi pronosticuri fiabile cu o astfel de selecţie calitativ mult mai bună decât în anii trecuţi. Rezultatul final, sâmbătă seară la ora 20…

Adèle Exarchopoulos joacà unul din principalele roluri în filmul "Sibyl" al regizoarei Justine Trier, ultimul în competitie pentru La Palme d'or 2019

România, cinematografia şi cineaştii români nu au lipsit de la Cannes anul acesta, în orice caz s-a auzit şi vorbit despre ei mai mult decât la ediţia precedentă. E în competiţoe deci Corneliu Porumboiu cu «La Gomera» dar este un regizor, Adi Voicu, selecţionat cu un scurtmetraj în secţiunea La Semaine de la critique. O altă regizoare, româno-belgiană, Teodora Ana Mihai, este la Quinzaine des réalisateurs. Cătălin Mitulescu este el într-un prestigios juriu, cel al scurtmetrajelor şi Cinéfondation, unde şi-a făcut prima apariţie la Cannes acum 18 ani. Mulţi alţii, regizori, scenarişti, producători români, mai puţin mediatici, sunt însă şi ei aici fără a fi neapărat pe afişele mari. Au venit la Marché du film, cea mai mare piaţă a filmului din lume, în căutare de finanţări sau colaborări. România este deci bine reprezentată în 2019 la Cannes, noul val al cinemaului românesc nu s-a spart încă aşa cum preziceau sau chiar sperau unii.

Atmosferă morocănoasă şi ploioasă la Cannes

A fost un an bizar, o ediţie parcă mult mai «liniştită». Mai puţină lume pe promenadă, mai puţine petreceri nocturne, mai puţine strasuri şi glamour. Unele surse, neoficiale şi neverificate, spun că anul acesta ar fi fost cam 20-30% mai puţină lume pe croazetă decât la ediţia precedentă care era déjà în scădere faţă de trecut. «Nu se mai stă la coadă la toalete în timpul petrecerilor» nota un jurnalist anglosaxon. In cauză, spun mulţi, sunt preţurile care pe perioada festivalului devin prohibitive, ruşinos de exagerate, chiar şi pentru cei mai înstăriţi dintre participanţi şi festivalieri. Presa de specialitate americană nu ezită nici ea să pună paie pe foc, să repete an de an «Cannes nu mai e ce a fost», nici ambianţă, nici prestigiu şi nici influenţă asupra cinemaului mondial. Trebuie spus că studiourile hollywoodiene preferă într-adevăr să-şi prezinte filmele mai degrabă la Mostra din Veneţia, considerată o mai bună rampă de lansare pentru Oscaruri.

O altă cauză a acestei ediţii mai «triste» decât precedentele, capriciile vremii. Demult nu am trăit un Cannes mai ploios şi răcoros. A plouat practic zilnic, cu două-trei excepţii. In 12 zile de festival, e mult, prea mult. Temperatura nu a trecut in nicio zi de 20 de grade dar a pendulat mai tot timpul în jur de 15, cu cer înnorat. E greu deci în aceste condiţii să petreci şi să te bucuri de viaţă, în plus dacă aceasta este extrem de scumpă aici în aceste zile…

Sylvester Stallone vine la Cannes ca sà arate niste imagini din "Rambo V", ultimul opus al celebrei serii lansate în 1982

Ca să terminăm totuşi pe o notă pozitivă, să apreciem totuşi calitatea filmelor din competiţie. Să nu uităm că au fost şi momente memorabile pe covorul roşu sau în jurul lui. Urcarea treptelor palatului festivalurilor de către Elton John, star pop-rock al anilor 70, 80 şi 90, venit cu soţul lui şi echipa filmului «The Rockeman», a făcut senzaţie. La fel, îmbulzeala din jurul lui Brad Pitt, Leonardo DiCaprio, veniţi cu regizorul Quentin Tarantino să prezinte ultimul film a acestuia «Once upon a time …in Hollywood», film-eveniment pentru care s-a stat la cozi memorabile care vor rămâne în analele festivalului. In anale va rămâne şi ziua în care i s-a decernat o Palme d’or de onoare lui Alain Delon, actor de excepţie dar personaj controversat, ţinta unei petiţii feministe în care este acuzat de homofobie, rasism şi misoginism. Fără îndoială că şi seara de vineri va face istorie întrucât este aşteptat pe covorul roşu Sylvester Stallone. Muşchiulosul actor vine aici ca să-şi prezinte în exclusivitate o serie de imagini din «Rambo V», ultimul episod al seriei Rambo lansată în 1982, adică acum 37 de ani, prevăzut să iasă pe marile ecrane la toamnă.