Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (161) : Zece mai, une commémoration

olga_bancic.jpg

Olga Bancic
Olga Bancic
Sursa imaginii: 
L'Humanité

Intr-un dicţionar intitulat "Ces étrangers qui ont fait la France" (Aceşti straini care au creat Franţa) figurează, cum era şi normal, numeroase nume de români, din toate domeniile: literatura, arte plastice, muzică, teatru, cinema, medicină, ştiinţă... Printre aceste nume se află însă unul care nu ţine de aceste domenii ci de lupta pentru libertate. O femeie care a murit tînără, pentru Franta, şi despre care ne vorbeste scriitorul Virgil Tanase.

Sunt invitat la o comemorare. Jeudi, 10 mai à 11h 30 devant le 114 rue du Château, Paris 14e. Pourquoi ? En tant que Roumain, je suppose. Pour les gens d’ici, pour certains du moins, je représente encore, paraît-il, o anume Românie. Nu cea înverșunat ficțională, pe care o descrie de ani de zile, vesel și ferice, corespondentul la București al ziarului Le Monde, dar poate mai înrădăcinată, o Românie pe care eu am trăit-o, cu riscurile necesare, și pe care-o mai trăiesc, une Roumanie plus durable et donc plus vraie, que celle des très mesquins et très conjoncturels intérêts électoraux. Le 10 mai je me rase, je me coiffe, je m’habille proprement și-mi pun cravata, „zălog și legământ, flutură-n vânt...”, unii dintre dumneavoastră își mai aduc, poate, aminte cântecul – iar celorlalți, ce să le spun ? că istoria, bună rea, mai degrabă rea decât bună, istoria apă nu se face.

Ajung la numărul 114 al străzii du Château unde o placă amintește că aici a fost ultimul domiciliu al Olgăi Bancic – il existe aussi, à Paris, depuis quelques années un square Olga Bancic, dans le onzième arrondissement, et en Roumanie aussi, une rue à Popești-Leordeni, care prelungește strada Norilor. Ce-are a face Olga Bancic cu România, vor spune, poate, unii dintre dumneavoastră. Evreică, Olga Bancic s-a născut la Chișinău când această parte a României era încă sub ocupație rusească și și-a dat viața pentru Franța, cum scrie și pe placa comemorativă pe care o am în fața ochilor. Mai precis, citesc, „,morte pour la France et pour la liberté”.

Devenită prin alipirea Basarabiei cu țara mumă, cetățean român, în România Olga Bancic n-a cunoscut decât închisorile. Arrêtée à 12 ans pour avoir participé a une grève dans l’atelier de matelas où elle travaillait déjà, militante syndicale et membre des jeunesses communistes, elle est maintes fois arrêtée, condamnée et emprisonnée sans qu’elle renonce à sa lutte pour une cause qu’elle considère noble, celle de la justice sociale. Refugiată în Franța, intră în lupta clandestină împotriva ocupantului german. De această dată riscurile pe care le ia pentru convingerile sale sunt de-o cu totul altă natură. În fiecare misiune își pune în joc viața.

Însărcinată cu logistica atentatelor împotriva armatelor lui Hitler, depozitează materialul : à un de ses domiciles, loué sous un faux nom la police française trouve treize grenades, trois pistolets, un browning, trois revolvers à barillet, soixante bombes, trois cartouchières garnies, un sac d’accessoires pour engins incendiaires, plusieurs boîtes de cartouches, une boîte de plaques incendiaires, une boîte d’explosifs. Elle transporte le matériel au lieu de l’attentat et le récupère après pour l’entreposer dans les caches du mouvement. Après avoir réussi à faire évader son mari qui lui survivra, elle est arrêtée à son tour et torturée. Elle reconnaît sa participation aux attentats mais ne donne aucun nom. Transferată în Germania este executată la Stuttgart pe 10 mai 1944.

În scrisoarea pe care o lasă fetei sale Dolores, în vârstă, atunci, de cinci ani, cu speranța că aceasta va trăi într-o lume mai bună și mai dreaptă, îi cere să fie mândră de mama ei. Sper că fata Olgăi Bancic a fost mândră de mama ei – problema, mi se pare, se pune mai degrabă invers, nu sunt convins că mulți din părinții de atunci sunt mândri de copiii lor, mai ales de la căderea zidului de la Berlin încoace, mais c’est déjà une autre paire de manches. En ce qui me concerne, sans me sentir en droit de tirer la moindre fierté de cet épisode héroïque fêté aujourd’hui, le 10 mai 2019, à Paris, je me réjouis de constater că dacă noi, românii, cu mic cu mare, cetățeni ai acestei țări, iubim atât de mult Franța, măcar câțiva dintre noi și-au dat viața pentru ea.

,

 

 

 

 

 

 
Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (161)