Debarcarea din Normandia şi preţul eliberării

Cotidianul Le Figaro publică un supliment conţinînd fotografii spectaculoase din iunie şi iulie 1944 precum şi numeroase analize şi mărturii legate de bătălia pentru Normandia. Un capitol se intitulează „Normandia – regiune martir.”

Aproape toate oraşele mari şi mici, aproape toate satele Normandiei au suferit atunci distrugeri masive. Oraşul Saint-Lô, de exemplu, a fost distrus în proporţie de 95 la sută, oraşul Caen în proporţie de 75 la sută. Puţine localităţi au scăpat intacte, un caz miraculos este Bayeux, situat la zece kilometri de coastă.

Bătălia pentru Normandia a însemnat 22 500 de tone de bombe lansate de aliaţi şi zeci de mii de morţi printre civili. Oraşul Caen a fost bombardat timp de 33 de zile pentru că de fapt lucrurile nu s-au derulat cum prevăzuseră aliaţii. Pe hîrtie oraşul ar fi trebui să fie ocupat chiar a doua zi după debarcare. In realitate armata germană a depus o rezistenţă surprinzătoate şi s-a restras din Caen numai după ce bombardamentele au distrus integral 9000 de imobile şi parţial alte 4000, dintr-un total de 15 000.

Cătunul Mesnil-Rouxelin deţine şi el, la o altă scară, un record trist: el avea 81 de case dintre care au fost distruse 80.

Nici pînă astăzi nu se ştie exact cîţi civili şi-au pierdut viaţa în acel context. Unii istorici francezi avansează cifra de 50 000, alţii vorbesc de 25 000. Un soldat aliat, după ce a ajuns în oraşul Le Havre, a trimis o scrisoare familiei în care spunea „n-o să mă credeţi, oraşul are doar un metru înălţime”.

Soldaţii americani, britanici şi canadieni au fost primiţi cu flori şi cu sticle de vin în multe localităţi normande. Eliberarea Franţei a impus acceptarea unor sacrificii. Există însă istorici care au început, mai recent, să se întrebe dacă strategia adoptată de aliaţi, a bombardamentelor intensive, nu a fost poate excesivă. Intr-un capitol intitulat „Metoda Eisenhower” ni se explică faptul că acest general american, Dwight D. Eisenhower, era adaptul bombardamentelor masive. El era convins că în virtutea acestei strategii inamicul urma să cedeze mai repede.

Ceea ce nu s-a adeverit peste tot. In Germania,  de exemplu, distrugerea inutilă a unor oraşe, precum Dresda, i-a făcut pe civili să „strîngă” oarecum rîndurile în jurul lui Hitler.

Istoricul francez Charles Daguerre consideră că tot Eisenhower este cel care a abandonat Berlinul şi Europa de răsărit în mîinile ruşilor. Ulterior, cînd a devenit preşedinte al Statelor Unite, între 1953 şi 1961, Eisenhower, în plin război rece, a încercat să mai repare cîte ceva din „prostiile precedente”, scrie Charles Daguerre.

Un alt capitol este dedicat planului pe care îl avea Churchill, primul ministru britanic, de deschidere a unui front în Balcani. Churchill ar fi vrut ca o astfel de debarcare să-i mai frîneze pe ruşi. Planul lui Churchill nu a fost încă acceptat de americani care au optat pentru debarcarea în Normandia şi în Provenţa. Aşa s-a scris în culise epopeea numită uneori „Ziua cea mai lungă”, Debarcarea de pe 6 iunie 1944 din Normandia.