Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Donald Trump în Franţa pentru ceremoniile Debarcării

colleville.jpg

Cimitirul militar american de la Colleville-sur-Mer din Normandia
Cimitirul militar american de la Colleville-sur-Mer din Normandia
Sursa imaginii: 
AFP/Archives

În contextul ceremoniilor marcînd 75 de ani de la Debarcarea din Normandia, preşedintele american Donald Trump efectuează joi 6 iunie o vizită de cîteva ore în Franţa. În program figurează un moment solemn la cimitirul american de la Colleville-sur-Mer precum şi discuţii cu preşedinte francez Emmanuel Macron.

Donald Trump le va aduce un omagiu soldaţilor americani căzuţi pentru eliberarea Franţei şi a Europei, iar la ceremonia de la Colleville-sur-Mer vor participa în jur de cinci sute de veterani care toţi au ajuns la o vîrstă venerabilă, dacă ţinem cont că în urmă cu 75 de ani erau activi pe front.

Apoi, la prefectura din oraşul Caen, liderul de la Casa Albă va avea un “rendz-vous” diplomatic cu gazda sa pentru a discuta despre numeroase dosare. Dacă în privinţa luptei împotriva terorismului cei doi preşedinţi au o viziune comună, în ce priveşte Iranul, relaţiile comerciale sau lupta împotriva shimbărilor climaterice ei au opinii divergente.

“Intre Trump şi Macron, sfîrşitul iluziilor” – sub acest titlu analizează cotidianul Le Monde vizita în Franţa a preşedintelui american. Perioada cînd Donald Trump considera că Emmanuel Macron este un preşedinte “formidabil” s-a încheiat. Mai nou, liderul de la Casa Albă preferă să se refere la “lipsa de popularitate” a lui Macron. De notat că preşedintele francez, nemulţumit că Statele Unite s-au retras din acordul de la Paris privind climatul, frînează în prezent negocierile dintre americani şi europeni în privinţa unui important acord de liber schimb.

Ca element anecdotic, le Monde aminteşte că pe 23 aprilie 2018 cei doi preşedinţi au plantat împreună un stejar în grădina Casei Albe. Acest arbore trebuia să simbolizeze “tenacitatea prieteniei” dintre Franţa şi Statele Unite. Dar între timp arborele, adus din Normandia, s-a uscat, poate pentru că nu a suportat clima de la Washington. În orice caz, Franţa şi Statele Unite nu au de ales, în ciuda divergenţelor sunt obligate să planteze împreună noi arbori.