Victoria opoziţiei la Istanbul, o înfrângere istorică pentru Erdogan

„O palmă usturătoare a primit Erdogan de la compatrioţii lui din Istanbul.” O scrie Libération, ziar francez de centru-stânga. Publicaţie care reaminteşte că Ekrem Imamoglu, candidatul victorios al opoziţiei, era necunoscut acum 6 luni.

Scrutinul municipal de la Istanbul avea valoare de test naţional. Dealtfel, un proverb turcesc zice că cine controlează Istanbulul, controlează întreaga ţară. Cu alte cuvinte, pentru preşedintele Recep Tayyip Erdogan, primar al metropolei între anii 1994 şi 1998, rezultatul de duminică nu e de bun augur.

In fapt, scrutinul era considerat ca un vot pentru sau contra preşedintelui având în vedere că ex-premierul Binali Yildirim era candidatul partidului AKP – Justiţie şi dezvoltare - de la putere. In ciuda unor mijloace colosale puse la dispoziţie, a controlului a practic întregii prese şi a sprijinului prezidenţial, opoziţia a câştigat cu mâna sus. Mai mult de atât, după anularea, pe motive obscure, a alegerilor din 31 martie care fuseseră câştigate de opoziţie cu „doar” 13.000 de voturi avans, acum Imamoglu şi-a devansat concurentul cu peste 700.000 de voturi, rezultatul final fiind de 54% contra 45%, adică 9 puncte diferenţă.

„Fără îndoială că populaţia şi-a exprimat astfel dezaprobarea faţă de dispreţul regimului vizavi de procesul electoral după ce a trăit ca un sentiment de nedreptate anularea scrutinului de acum două luni. Puterea a fost apoi sancţionată şi pentru că este incapabilă să răspundă sfidărilor actuale precum criza economică, restrângerea libertăţilor publice şi ultranaţionalismul galopant” scrie Libération. „Erdogan şi-a pierdut pariul. Virajul său autoritar şi naţionalist a şters imaginea de liberal pro-european pe care o avea la început. In plus, asta l-a rupt de păturile cele mai dinamice ale societăţii turce, în particular de clasele mijlocii urbane” notează şi editorialistul de la Le Monde.

In fine, de notat o altă lecţie a scrutinului de la Istanbul: pentru prima dată oară de când a ajuns partidul AKP la putere în 2002, pentru prima oară deci în 17 ani, opoziţia a reuşit să se unească, obţinând inclusiv sprijinul partidului pro-kurd HDP. O barieră a fost deci ruptă dar multe altele sunt încă în calea opoziţiei. „Cu toate că Erdogan e fragilizat, represiunea continuă” subliniază dealtfel corespondentul RFI în Turcia. Tocmai acum se deschid două procese printre care cel al manifestanţilor din parcul Gezi. Sase ani după primăvara contestatară, ei riscă închisoarea pe viaţă.