Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Emmanuel Macron în căutarea unui nou suflu pentru cooperarea în Mediterana

2017-11-28t152050z_1792649667_rc1133421250_rtrmadp_3_africa-france-macron.jpg

Emmanuel Macron în cursul unei vizite pe continentul african, noiembfrie 2017
Emmanuel Macron în cursul unei vizite pe continentul african, noiembfrie 2017
Image source: 
REUTERS/Philippe Wojazer

La Marsilia a avut loc luni 24 iunie un “summit” pe tema  cooperării în regiunea Mediteranei, dar de fapt un singur şef de stat a fost prezent: preşedintele Emmanuel Macron. Actualul şef de stat francez face efoturi pentru a relansa dialogul dintre ţările de pe ţărmul european şi cel african a Mediteranei, dar nici o dinamică specială nu este vizibilă pentru moment.

Franţa are în continuare ambiţia unei politici globale în Mediterana, dar apele acestei regiuni sunt prea “mişcătoare” pentru ca intenţiile bune să se poată concretiza.

În iulie 2008 preşedintele de atunci al Franţei, Nicolas Sarkozy, a reuşit performanţa de a reuni la Paris un număr impresionant de şefi de stat şi de guvern pentru a lansa o nouă structură, Uniunea pentru Mediterana. 43 de ţări, dintre care 28 europene, urmau să se lanseze într-o nouă politică de pace şi cooperare.

Mediterana este văzută ca matricea comună a tuturor acestor ţări şi culturi, o legătură organică, încă din antichitate, în ciuda unor evoluţii ulterioare centrifuge. Criza din 2008, revoltele şi revoluţiile din lumea arabă, precum şi alte vînturi contrare au sabotat însă acest proiect.

Preşedintele Emmanuel Macron consideră însă că ar putea funcţiona într-un format 5 + 5 ceea ce nu a funcţionat în formatul 28 + 25. Seful statului francez a mobilizat deci în jurul ideii sale cinci ţări europene (Franţa, Spania, Italia, Portugalia, Malta) şi cinci ţări africane (Mauritania, Maroc, Algeria, Tunisia, Libia).

La începtul anului 2018, aflat într-o vizită în Tunisia, Emmanuel Macron a pledat pentru “o politică mediteraneană puternică” şi a creat chiar un grup de lucru reprezentînd toate aceste ţări, un grup de o sută de oameni în care media de vîrstă este 42 de ani şi din care fac parte 54 de femei.

“Mediterana rămîne însă o mare periculoasă” constată un comentator în cotidianul Le Monde. Periculoasă pentru migranţii care o traversează dar şi pentru proiectele politice. La Marsilia, Emmanuel Macron s-a văzut obligat să li se adreseze doar unor miniştri, dat fiind că din diverse motive şefii de stat şi de guvern ai formatului cinci plus cinci nu au putut veni. Sau poate că au preferat să nu vină dată fiind încă fragilitatea proiectului. Din ţari precum Algeria sau Libia nici nu avea de fapt cine să vină. În Libia există două parlamente şi două guverne, iar în Algeria debarcarea de la putere a preşedintelui Buteflika a creat un vid politic pentru moment.

Această reuniune trebuia să fie încoronarea unor eforturi diplomatice depuse timp de un an, dar în realitate este un nou punct de plecare. Temele dezbătute de delegaţiile prezente sunt însă de mare actualitate, de la economie la ecologie, de la tineret la imigraţie, teme importante pentru dialogul nord-sud în Mediterana.

După crearea, în 1957, a Comunităţii economice europene, au fost făcute mai multe tentative de atragere a ţărilor din nordul Africii în proiecte de coprosperitate. Marea Mediterană nu poate fi transformată într-un fel de zid lichid care să separe veşnic două lumi, una în care oamenii să profite de viaţă şi alta în care viaţa să fie mai degrabă  insuportabilă. Pe măsură ce Uniunea Europeană s-a consolidat, a devenit evident că această zonă de incluziune va fi şi una de excluziune. În plus, Marea Mediterană nu înseamnă o sparare totală a celor două lumi, iar uneori, cum s-a întîmplat în 2015, este chiar luată cu asalt de ambarcaţiunile celor care caută o viaţă mai bună.

Franţa a mai avut iniţiative majore, după decolonizare, de a stimula cooperarea în Mediterana. A fost cazul în 1973 cu dialogul euro-arab iniţiat de preşedintele de atunci Georges Pompidou. Mai tîrziu, în 1995, a fost lansat la Barcelona un dialog cu ţările de pe celălalt mal al Mediteranei. Pînă acum, însă, eşecurile par să fi fost mai numeroase decît reuşitele în această privinţă.