Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (163) : Tinerii et la post-modernité

gettyimages-117452548_transhumanisme_robot_1920_web.jpg

Transumanismul vizibil la orizont...
Transumanismul vizibil la orizont...
Image source: 
Library/Volker Steger/Getty

Este oare, epoca postmodernă sinonimă cu post-umanitate? Scriitorul Virgil Tănase ne propune o reflecţie despre ceea ce înseamnă astăzi ştiinţa: o explozie de invenţii susceptibile mai degrabă să grăbească sfîrşitul civilizaţiei decît să prezerve ceea ce pînă acum a fost uman şi omenesc. Există însă o speranţă: poate că mobilizarea tinerilor, care consideră că au dreptul să primească moştenire un cadru de viaţă viabil, ar putea schimba actualul model de producţie, consum şi epuizare a resurselor.  

Cu excepția poate a României unde „strada” are preocupări mai neaoșe, les rues des principales villes d’Europe se remplissent périodiquement, ces derniers temps, de centaines de milliers de jeunes, care cer celor care țin în pumn hățurile lumii, să salveze planeta pe care locuim și care, à ce qu’il paraît, le convine așa cum e, cum ar putea să fie, neispitiți să se mute pe Marte sau într-o altă galaxie. Nu sunt convins că acești tineri au auzit de Lyotard, de Günther Anders sau de Nick Bostrom. Dar cum se-ntâmplă probabil depuis le commencement du monde, la foule sent intuitivement ce que les philosophes définissent et que les hommes de pouvoir ignorent toujours, prea ocupați, spune Stendhal, ca să mai aibă timp să gândească.

Fapt este că nu se poate să nu legăm aceste manifestații, mai mult sai mai puțin spontane, de ceea ce autorii citați nomment la postmodernité.

Déja le terme pose problème : être moderne, c’est être de son temps, în pas cu vremea, cum se spune. La postmodernité serait alors când cineva e dincolo de vremea pe care o trăiește. Pentru că aici e buba. Până acum o epocă era urmată de o alta și aceasta de următoarea. Modernii de ieri, înlocuiți cu modernii de azi vor fi înlocuiți cu modernii de mâine. A cela près que pour les postmodernes, il n’y a plus de demain.

Dans le second tome de son « L’Obsolescence de l’homme », publié en 1979, l’année même où Lyotard publiait à Paris « La Condition postmoderne »,­ Günther Anders scria : „Nu mai trăim într-o epocă de tranziție, care precede epocile care vor veni, ci una care e numai « o păsuire »­, o epocă în care ceea ce ne definește e că « mai suntem încă ».” Au « pas-encore-être » [Noch-nicht-Sein] évoqué par Ernst Bloch, dans « Le Principe Espérance », Anders substitue le « juste-pas-encore-néant » [Gerade-noch-nicht-Nichtsein]. » Dar atunci cum rămâne cu progresul ? 

Oricât ar părea de ciudat progresiștilor, oamenii de rând preferă „nu încă neantul” și se agață de identitatea lor națională opunându-se celor care-i trag spre ieșirea în neant al cărei prim pas e mondializarea. Sutele de mii de oameni care ies în stradă dans toute l’Europe, surtout jeunes, pour demander aux hommes au pouvoir de sauver la planète, ont à juste titre l’intuition qu’il nous arrive maintenant à nous, humains, ce qui arrive à certaines espèces animales : nous disparaissons parce que notre milieu a été détruit. Norbert Wiener, fondateur au lendemain de la Seconde Guerre mondiale de la cybernétique, spunea încă de prin anii 50 : „Am modificat atât de radical mediul în care trăim încât acum trebuie să ne modificăm pe noi înșine ca să mai putm trăi în acest mediu.” Călare pe știință care, da, neîndoielnic progresează, modernii sunt convinși, de cel puțin trei secole încoace, că lumea merge înainte. Postmodernii sunt de-acceași părere à cela près qu’ils considèrent utile de préciser qu’elle va droit dans le mur.

Știința, care ne-a adus în acest impas pentru că a trădat cunoașterea făcând din descoperirea legilor lumii o simplă cale spre tehnologiile care sporesc rentabilitatea capitalului, la même science nous propose, pour nous sauver, les formules faramineuses du transhumanisme, des hommes mécanisés, supraoameni cu o mie de tehnologii incorporate în carnea noastră cea de toate zilele. Proiectele cele mai aberante abundă, care mai științific decât celălalt, numai că asta seamănă cu hoțul care vrea să-ți păzească visteria. Știința e supusă logicii care pornește de la premize certe. Cel mai perfecționat ordinator nu poate funcționa decât cu un program prestabilit, fie el aleatoriu. Or le même Norbert Wiener, déjà cité, nous prévient que l’homme est celui qui, miraculeusement, peut penser avec des notions incertaines, ce qu’aucune machine ne pourra jamais faire. Ce qui veut dire que même cette fameuse « intelligence artificielle » n’est qu’un abus de langage, o nadă ca să cădem în mrejele progesismului și să ne lăsăm duși de nas spre ieșirea din umanitate.

Doar că, uite, liceenii care nu ies în stradă numai ca să nu se ducă la școală, et les étudiants, et puis tous les autres qui, dacă n-au preocupări neaoșe, ca la București, sortent dans la rue pour demander qu’on leur laisse l’environement qui les fait vivre, toți aceștia cer de fapt o schimbare mult mai radicală. Ils demandent le changement du logiciel politique. Cer să ne-ntoarcem la umanism, adică la cunoaștere, la un mod de a gândi lumea în perspectiva unui sens, pe care știința nu-l are pentru că nici nu-l poate avea.

Manifestații care umplă străzile Europei nu cer, comme le supposent nos dirigeants, plus aveugles que jamais, să oprim fumul și să înlocuim pesticidele cu bălegar, ci întoarcerea la o lume a cărei bucurie nu e munca productivă din zori în noapte și pe brânci ca să rentabilizăm capitalul, ce n’est pas la croissance du produit national qui enrichit les déjà riches, o lume al cărei temei este mulțumirea omului prost care se bucură că-n fereastră i-au înflorit mușcatele și că poate, dimineața, să dea pruncilor pâine cu magiun făcut din prunele lui.

Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (163) Tinerii et la post-modernité