Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Alexandra Badea semnează la Avignon un spectacol tulburător despre o pagină sumbră a istoriei coloniale franceze

points.jpg

Scenă din spectacol. Scenografie semnată de Velica Panduru.
Scenă din spectacol. Scenografie semnată de Velica Panduru.
Image source: 
Festival Avignon

"Points de non retours – Quais de Seine" se intitulează spectacolul scris şi regizat de Alexandra Badea, programat în secţiunea oficială a festivalului de la Avignon. Un spectacol care explorează o anumită zonă de umbră a istoriei coloniale franceze, în contextul războiului din Algeria. Salutată de presa naţională (Libération, Le Monde, Télérama), această piesă este primită cu emoţie, iar uneori cu stupefacţie, de spectatori. Iar unii dintre ei, cei mai tineri, aud pentru prima oară anumite lucruri despre o anumită zi de 17 octombrie 1961 cînd manifestanţi paşnici algerieni au fost reprimaţi cu o imensă brutalitate la Paris.

Este un spectacol tulburător, curajos, interesant. Iată în trei cuvinte ceea ce am resimţit ieri. Războiul din Algeria rămîne încă o zonă de umbră în istoria Franţei, iar modul în care Alexandra Badea înţelege să abordeze subiectul are ceva tulburător. Ea imaginează de fapt o poveste care se extinde pe trei generaţii, şi surprinde modul în care lupta pentru independenţă a algerienilor a sfîşiat din interior o familie.

Demersul Alexandrei Badea este curajos pentru că nu s-a temut de ceea ce i s-ar fi putut reproşa. Şi probabil că unii spectatori şi-au pus întrebarea, citind caierul program: de ce oare o româncă de 39 de ani se amestecă în istoria Franţei, mai ales în cea a relaţiilor delicate, complicate, pline de resentimente dintre francezi şi algerieni? Alexandra Badea explică însă în interviurile ei că a decis să exploreze aceste pagini mai puţin clare ale istoriei Franţei după ce a primit naţionalitatea franceză, cînd i s-a spus că din acel moment istoria Franţei îi aparţine şi ei şi că poate să şi-o asume în integralitate, cu momentele de glorie şi de umbre.

Spectacolul este interesant pentru că Alexandra Badea a făcut o muncă de cercetare în profunzime, culegînd şi mărturii despre acea perioadă tulbure cînd militanţii pentru independenţa Algeriei erau de fapt declaraţi terorişti.

Pentru a rezuma, putem spune că personajul principal al piesei este o tînără femeie, Nora, pe care o descoperim într-un fel de clinică, într-un dialog dificil cu un medic, cu un psiholog de fapt. Aflăm treptat că bunica ei, jucată de Mădălina Constantin, a fost o franţuzoaică născută în Algeria care s-a îndrăgostit de un algerian în plin război pentru independenţă. Din această iubire s-a născut un băiat, el este de fapt tatăl Norei, un copil ţinut ascuns într-o perioadă extrem de tulbure…

Avem de-a face deci cu o poveste de dragoste "traversată de istorie" după cum arată şi Alexandra Badea în intervenţiile ei.

Este evocată bineînţeles şi acea zi de 17 octombrie 1961 cînd manifestaţia algerienilor de la Paris s-a soldat cu un masacru. Nici azi nu se ştie exact cîţi algerieni au fost atunci ucişi, unii aruncaţi în Sena. Cifrele oficiale la ora respectivă vorbeau de cîteva zeci de morţi, apoi, cum se întîmplă de obicei, s-a descoperit că numărul victimelor a fost de cîteva sute.

Precizez şi contextul acelei manifestaţii,  un "punct ireversibil", nodal, al istoriei: cum în acel an fuseseră comise numeroase atacuri împotriva poliţiei din partea militanţilor algerieni, autorităţile franceze le-au interzis tuturor magrebinilor din Paris să mai iasă din locuinţe în timpul serii şi în timpul nopţii. Deci s-a decretat o interdicţie de a circula pentru o parte dintre locuitorii Parisului, măsură umilitoare şi evident absurdă, în ciuda contextului tensionat. Împotriva acestei interdicţii au ieşit atunci să manifesteze în jur de 50 000 de de algerieni, iar acea zi rămîne în istoria Franţei ca o pagină neagră, cînd poliţia republicană a "deraiat" pur şi simplu. Personajul Nora imaginat de Alexandra Badea este perturbat, traumatizat, printre altele, şi de acea zi sîngeroasă, căreia încearcă să-i descifreze sensul tragic.

Remarc jocul excelent al celor patru actori distribuiţi de regizoare, şi mai ales forţa emoţională a Mădălinei Constantin, actriţă capabilă să treacă de la fragilitate la revoltă cu supleţe şi fineţe. Scenografia semnată de Velica Panduru este o altă bucurie a ochiului, ea creat un al doilea spaţiu de joc în spatele unui ecran. Acest cub al memoriei se "aprinde" din cînd în cînd ca un flash-back sau ca un vis.

Interviu cu Alexandra Badea

Regizoarea Alexandra Badea are şi ea o apariţie în spectacol, chiar la început, cu un ordinator în faţă, scriind în timp real un mesaj destinat să deschidă seria de introspecţii la care vor asista spectatorii.

Spectacolul s-a jucat între 5 şi 12 iulie la Teatrul Benoît XII din Avignon, va fi prezentat la toamnă la Paris şi va pleca în turneu.

Despre cum este el primit de public şi despre cum s-a documentat regizoarea aflăm mai multe în interviul pe care Alexandra Badea l-a acordat pentru RFI.

Interviu cu Alexandra Badea