Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Combaterea bolii Sida progresează dar nu destul de repede

sid.jpg

Stand la a 10-a conferintà internationalà consacratà combaterii bolii SIDA
Stand la a 10-a conferintà internationalà consacratà combaterii bolii SIDA
Image source: 
RODRIGO ARANGUA / AFP

La Mexico s-a încheiat miercuri a 10-a ediţie a conferinţei mondiale consacrate combaterii bolii SIDA. Circa 5.000 de cercetători şi oameni de ştiinţă s-au reunit în capitala Mexicului ca să discute despre noile tratatamente dar şi pentru a aborda mizele sociale şi umane ale acestui flagel.

Cifrele publicate de ONUSIDA în raportul său anual sunt mai degrabă încurajatoare. In 2018, 770.000 de persoane au murit de Sida în lume, o scădere cu o treime faţă de 2010 şi foarte departe de dezastrul înregistrat în 2004, momentul de vârf al epidemiei când au decedat 1,7 milioane de oameni din cauza virusului HIV.

Lupta contra bolii Sida progresează deci dar încă prea încet pentru a putea spera curând un tratament care să vindece complet această maladie. Precizăm că comunitatea internaţională şi-a fixat drept obiectiv de a învinge virusul cel mai târziu în 2020, ţintă imposibil de atins în contextul actual.

Pentru moment, suntem în faza în care lumea dispune de două unelte extrem de eficiente contra bolii. Prima sunt tratamentele, extrem de bune. Azi, dacă tratăm o persoane cu HIV, putem face în aşa fel încât virusul să nu mai fie dedectabil în organism. Acest lucru nu doar că salvează viaţa pacientului dar, în plus, respectivul nu va mai putea transmite maladia unei terţe persoane.

De partea cealaltă, a prevenţiei, există aşa-zisa profilaxie pre-expunere, un antiretroviral. Astfel, cineva care are un risc mare de a contracta virusul HIV poate lua o pilulă pe zi, botezată PrEP, acest lucru reducându-i cu 95% riscurile de a fi contaminat.

E foarte greu să depistezi şi să tratezi pe toată lumea

„Dacă aceste două unelte ar putea fi folosite la maximum, adică dacă toţi bolnavii ar fi trataţi şi toţi cei cu risc ar lua PrEP, atunci teoretic epidemia s-ar opri mâine”, spune într-un interviu acordat RFI doctorul Anthony Fauci, imunolog, director al institutului naţional american pentru boli infecţioase.

Problema este că e foarte greu să depistezi şi să tratezi pe toată lumea. Actualmente în lume, 23 de milioane de persoane sunt sub tratament dar alte 14 milioane nu au acces la aceste medicamente. La fel, 400.000 de oameni sunt sub PrEP dar ar trebui să fie 3 milioane.

Lucrul care lipseşte este un vaccin. „Cu un vaccin la îndemână, chiar şi eficient doar în proporţie de 60%, acest vaccin, combinat cu cele două unelte mai înainte evocate, s-ar pune capăt epidemiei definitiv” spune medicul american.

Specialiştii afirmă că dificultatea cea mare astăzi este de a avea acces la toţi bolnavii. Există stigmatizări, dificultăţi de acces la îngrijiri iar în anumite state, homosexualitatea este considerată o crimă, uneori chiar pasibilă cu pedeapsa cu moartea. E foarte complicat să ai acces la gay dacă în ţara în care aceştia trăiesc, a fi homosexual este o crimă. In alte societăţi, fete tinere cad pradă unor bărbaţi în vârstă şi apoi termină ca prostituate. „Acestea sunt realităţile în anumite state” constată Anthony Fauci.