
Special Paris
Franţa: Birouri parlamentare vandalizate după ce deputaţii au votat pentru CETA
biroul_parlamentar_al_deputatului_lrem_romain_grau.jpg

Sindicatele agricultorilor s-au opus vehement semnării acestui tratat, invocând riscuri sanitare. Odată adoptat, birourile diverşilor parlamentari care au susţinut CETA, au devenit ţinta atacurilor.
Luni, agricultorii au vizat sediul parlamentar al deputatei Carole Bureau-Bonnard de la partidul prezidenţial – La République en Marche ce îndeplineşte şi funcţia de vicepreşedintă a Adunării Naţionale. Sediul ei a fost acoperit cu paie şi cu ouă, după cum se poate vedea în pozele postate de deputată pe Twitter:
De altfel, pentru deputaţii din La République en Marche, întoarcerea în circumscripţii după votul din 23 iulie, în favoarea CETA, a fost delicată.
Tratatul a fost ratificat cu 266 de voturi pentru şi 213 împotrivă.
Textul a fost contestat însă de un număr record de deputaţi din partidul prezidenţial La République en Marche. Majoritatea a votat pentru. 52 de deputaţi s-au abţinut iar 9 au votat împotriva acordului. Textul prevede eliminarea a 98% din taxele vamale pentru produsele care circulă între statele Uniunii Europene şi Canada şi invers.
Vineri dimineaţă, în Lot-et-Garonne, mai multe sindicate ale agricutorilor au deversat îngrăşământ în faţa a trei birouri parlamentare, toate ale unor deputaţi din partidul prezidenţial, chiar dacă unul dintre ei nu a participat la scrutin. Într-un comunicat, sindicatele au explicat gestul lor: «deputaţii au fost aleşi pentru a apăra teritoriul şi implicit agricultorii. Prin ratificarea CETA, întreaga economie locală este distrusă ».
Aproximativ 20 de agricultori s-au deplasat şi la biroul deputatei macroniste Barbara Bessot-Ballot, la Vesoul. Aici, au zidit intrarea în reprezentanţa parlamentară şi au scris cu vopsea roşie « La République en Panne / Republica în pană».

Un alt zid a fost ridicat şi la sediul deputatului Jean-Baptiste Moreau. Și el a votat pentru CETA iar cu 15 zile înainte de vot se întâlnise cu agricultorii pentru a le explica de ce va vota favorabil. De altfel el a depus o plângere la jandarmerie după acţiunea agricultorilor.
Vandalizările vin la doar câteva luni după ce mai multe birouri ale partidului prezidenţial au fost atacate de pretinşi membri ai Vestelor galbene. Potrivit unei statistici Le Figaro, un birou din zece a fost atacat atunci.