
Special Paris
Se împlinesc 75 de ani de la insurecţia din Varşovia
isnurectie.jpg

Insurecţia de la Varşovia a rămas în istorie drept cea mai mare revoltă armată contra Germaniei naziste într-o ţară ocupată. Ca în fiecare an, la ora 17, ora locală când s-a declanşat acţiunea militară, sirenele au răsunat la Varşovia.
Organizată de rezistenţa poloneză, insurecţia avea ca scop restabilirea statului polonez. Totodată însă, insurgenţii sperau astfel să apere şi suveranitatea Poloniei în faţa Armatei roşii care tot înainta spre Varşovia. In fiecare teritoriu eliberat de ei, sovieticii instaura structuri politice conduse de comunişti polonezi. Acest lucru a grăbit şi el decizia rezistenţei poloneze de a declanşa revolta armată. Insurgenţii sperau astfel să-i primească pe „eliberatori” în poziţie de forţă.
După 63 de zile de luptă, adesea solitare – foarte puţine ajutoare le-au fost paraşutate rezistenţilor din Varşovia de către americani şi aliaţii occidentali – rezitenţa poloneză a fost nevoită să capituleze.
Bilanţul uman al insurecţiei a fost următorul: 18.000 combatanţi ucişi, 25.000 răniţi şi 180.000 de victime civile. De partea nazistă, 17.000 soldaţi au fost omorâţi şi alţi 9.000 răniţi. In timpul luptelor şi la terminarea ostilităţilor, din ordinul lui Hitler, circa 85% din oraş a fost distrus.
75 de ani după cele mai importante evenimente ale istoriei moderne poloneze, dezbaterile continuă să fie aprinse în sânul societăţii. Astfel, „Kotwica”, ancoră în poloneză, una dintre emblemele revoltei din întâi august 1944, a fost „recuperată” şi deturnată de alţii. Mai întâi, în scopuri comerciale, de marketing. Corespondentul RFI în Polonia povesteşte astfel cum zeci de mii de T-shirt-uri, căni de cafea sau eşarfe cu acest simbol sunt fabricate şi vândute în magazine sau pe străzi. In plus, spre disperarea supravieţuitorilor insurecţiei, simbolul este folosit azi de numeroşi naţionalişti.