Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sudan: un dictator într-o cuşcă de fier, în faţa justiţiei

rsz_000_1jm4y5_0.jpg

Omar el-Bechir în faţa judecătorilor, 19 august 2019
Omar el-Bechir în faţa judecătorilor, 19 august 2019
Image source: 
Ebrahim HAMID / AFP

În Sudan a început, luni 19 august, procesul fostului dictator Omar el-Bechir, care a condus ţara timp de 30 de ani. Impotriva lui sunt formulate mai multe acuzaţii de corupţie susceptibile de pedeapsa cu moartea. Probabil că el nu va recunoaşte toate capetele de acuzare, dar a recunoscut deja că a primit din partea Arabiei Saudite 90 de milioane de dolari în lichid.

Un fost dictator adus în faţa judecătorilor săi închis într-o cuşcă – iată o imagine de natură să marcheze opinia publică din ţara respectivă dar şi pe plan mondial. Dictatorii sunt încă numeroşi pe planetă şi probabil că şi alte popoare visează să trăiască un astfel de moment, să-i vadă în cuşti de metal răspunzînd pentru crimele, excesele şi actele lor de megalomanie.

Omar el-Bechir, în vîrstă de 75 de ani, a fost debarcat de la putere de armată pe data de 11 aprilie anul acesta, în urma unor manifestaţii masive. Manifestaţii care au început în decembrie anul trecut după ce regimul a decis triplarea preţului la pîine.

In urmă cu un an nimeni nu credea că o astfel de întorsătură a lucrurilor ar fi fost posibilă în Sudan. Dar istoria se accelerează uneori. Fostul şef absolut al Sudanului este judecat într-un context în care şi Curtea penală internaţională cere, de mai bine de zece ani, judecarea sa pentru crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid. Toate acestea i se impută în contextului războiului din Darfour, regiune din vestul ţării, unde în 2003 a izbucnit o rebeliune. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite conflictul a provocat peste 300 000 de morţi, iar peste două milioane cinci sute de mii de persoane sunt refugiaţi de război. Cîteva sute de mii de persoane trăiesc în tabere improvizate în condiţii de mizerie revoltătoare.

Omar el-Bechir a venit la putere în 1989 în urma unei lovituri de stat sprijinită la acea oră de islamişti. În prezent Sudanul se află într-un fel de tranziţie democratică asupra căreia planează însă numeroase semne de întrebare. Un Consiliu suveran format din şase civili şi cinci militari ar urma să supervizeze formarea unei administraţii civile de tranziţie şi a unui guvern. Lucrurile nu merg însă destul de repede şi rămîne neclar rolul generalului Mohammed Hamdan Daglo, şeful unor redutabile unităţi paramilitare. Unii observatori cred că acesta ar încerca să acapareze puterea.

Prezenţa mai multor demnitari străini la ceremonia de semnare a unei foi de rută privind tranziţia pune în lumina dorinţa comunităţii internaţionale de a acompania schimbările din Sudan şi reintegrarea acestei ţări în concertul naţiunilor.