Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Biarritz G7: mobilizare în favoarea pădurii amazoniene

wildfires.jpg

Incendii în apropiere de Humaita, statul Amazonas din Brazilia, 17 august 2019.
Incendii în apropiere de Humaita, statul Amazonas din Brazilia, 17 august 2019.
Image source: 
REUTERS/Ueslei Marcelino

Liderii celor şapte mari puteri industriale ale planetei, care s-au reunit între 24 şi 26 august la Biarritz, în Franţa, anunţă deblocarea imediată a 20 de milioane de dolari pentru ajutorarea ţărilor afectate de incendiile din regiunea Amazonului. In aceste zile Franţa şi Brazilia s-au aflat într-o situaţie de criză diplomatică, iar preşedintele Emmanuel Macron a deplorat unele comentarii ireverenţioase ale preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro.

Regiunea Amazonului, plămîn vital al planetei, nu poate lăsa pe nimeni indiferent atunci cînd cade pradă flăcărilor sau despăduririlor, chiar dacă este un teritoriu brazilian. Sub diferite forme, de cînd a venit la putere, Jair Bolsonaro se află sub presiune internaţională şi i se spune că în regiunea Amazonului nu va fi lăsat să facă orice, sau ce vrea el, de exemplu să o concesioneze unor mari companii miniere sau unor mari fermieri.

Franţa a avertizat că nu va semna tratatul de liber schimb dintre Uniunea Europeană şi ţările din grupul Mercosur, dacă regiunea Amazonului va fi distrusă, ceea ce riscă să agraveze şi mai mult schimbările climaterice. Atitudinea lui Jair Bolsonaro faţă de Franţa a fost însă, în ultimul timp, deplorabilă. In cursul acestei veri şeful statului brazilian a anulat în ultimul moment o întîlnire cu ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian spunînd că trebuie să meargă la… tuns.

Ultimul episod al tensiunilor dintre Franţa şi Brazilia a avut loc week-end-ul trecut cînd Bolsonaro a făcut un comentariu total lipsit de respect faţă de Brigitte, soţia preşedintelui Emmanuel Macron. Mai precis, el a reacţionat la o postare pe Facebook în care Brigitte Macron apărea într-o postură defavorabilă faţă de o altă imagine, reprezentînd-o pe Michelle Bolsonaro, în toată strălucirea ei, la investitura soţului ei în funcţia de preşedinte.

Seful statului francez a replicat spunînd: “Cred că brazilienilor, care sunt un mare popor, le este puţin ruşine cînd văd comportamentele preşedintelui lor”.  Emmanuel Macron şi-a mai exprimat speranţa că foarte repede brazilienii vor avea un nou preşedinte care să se comporte la înălţimea a ceea de reprezintă Brazilia.

Să mai reţinem la capitolul incendiilor din regiunea Amazonului că o iniţiativă în favoarea acestei gigantice uzine planetare de oxigen va avea loc la ONU, cu ocazia adunării generale din septembrie.