Tablou sumbru al agresiunilor comise în Franţa împotriva oamenilor ordinii

Lucruri cu totul de neînţeles se întâmplă uneori în Franţa: pompieri agresaţi în timp ce intervin ca să stingă un incendiu, funcţionari în concediu medical întrucât s-au ales cu lovituri din partea celor pe care de fapt sunt plătiţi să-i servească, poliţişti şi jandarmi ameninţaţi cu moartea, creştere a numărului de sinucideri printre poliţişti, un puternic sentiment de lasitudine printre agenţii însărcinaţi cu menţinerea ordinii.

Numărul de ultraje înregistrate de la începutul acestui an este de peste 17 000, cu zece la sută mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ministerul de interne evocă nenumărate cazuri de acte de rebeliune şi de ambuscade organizate în diverse cartiere de către indivizi în ruptură cu societatea. Pe lângă insulte şi înjurături, ameninţări şi gesturi obscene, forţele de ordine mai sunt bombardate cu proiectile de tot felul şi uneori se şi trage în direcţia lor cu arme de vânătoare.

De unde vine această ură împotriva a tot ceea ce simbolizează autoritatea republicană? Mulţi specialişti încearcă să răspundă la această întrebare, iar răspunsurile sunt complexe. În anii când Nicolas Sarkozy era ministru de interne, au fost repertoriate mai multe insulte decât acte de agresiune. Acum, scrie Le Figaro, este invers, actele de agresiune sunt mai multe decât insultele, ca şi cum agresorii nu s-ar mai teme de nimic. Iar uneori, după ce aceştia sunt arestaţi, eliberarea lor intervine extrem de repede, chiar a doua zi, o bună ocazie pentru ei de a reveni în cartierele lor ca nişte “eroi”.

Nu întâmplător sindicatele poliţiştilor deplâng o anumită “ambiguitate penală” care există în Franţa, dar şi o anumită tendinţă a unor medii de informare de a-i desemna pe poliţişti drept “vinovaţi” de provocări.