
Special Paris
Apropierea de Rusia: un pariu diplomatic ambiţios al preşedintelui Macron
000_15b9ou.jpg

Jean-Yves Le Drian, şeful diplomaţiei franceze, şi Florence Parly, ministrul apărării, se întîlnesc luni 9 septembrie la Moscova cu omologii lor într-un context favorizat şi de recentul schimb de prizonieri dintre Rusia şi Ucraina. Preşedintele Emmanuel Macron are ambiţia de a relansa şi discuţiile de pace dintre cele două ţări, şi va găzdui la sfîrşitul lunii septembrie, la Paris, o reuniune în formatul Rusia, Ucraina, Franţa, Germania. Noul preşedinte ucrainean Volodomir Zelenski şi-a exprimat şi el dorinţa de a ieşi din logica înfruntării cu Rusia, iar Vladimir Putin, după cum afirmă unii experţi, ar fi dispus la unele concesii.
In Franţa şi în Europa nimeni nu-şi face însă iluzia că Rusia ar putea renunţa într-o bună zi la Ucraina. Există însă, în relaţiile dintre occidentali şi ruşi, un precedent legat de astfel de situaţii. Nici anexarea ţărilor baltice de către Stalin nu a fost niciodată recunoscută, ceea ce nu i-a împiedicat pe occidenali să aibă relaţii cu Rusia.
Preşedintele Emmanuel Macron doreşte ca dialogul cu Rusia să fie în acelaşi timp constructiv şi exigent. Nici naivitate, dar ceva mai mult realism. Din punctul său de vedere Rusia, ca ţară europeană, ar trebui să devină un partener pentru Uniunea Europeană şi în nici un caz lăsată să fie aspirată de strategiile Chinei.
La recentul Forum economic dedicat Estului de la Vladivostok, Vladimir Putin a anunţat de altfel mari proiecte direcţionate spre Asia, un mod de a le spune europenilor că se poate lipsi de relaţiile cu ei dacă nu îi acceptă unele condiţii. Printre acestea figurează şi teama ruşilor de a vedea extinderea Alianţei Atlantice pînă la frontiera lor.