Idei în dezbatere: lipsa de speranţă la originea mişcărilor anti-sistem

Cei patru autori, Yann Algan, Elisabeth Beasley, Daniel Cohen şi Martial Foucault îşi publică lucrarea într-o colecţie a editurii Seuil numită "La République des idées." Un nume de colecţie care propune un întreg program pentru că astăzi toate partidele tradiţionale, în pierdere de viteză, îşi propun exact acest lucru: să producă noi idei mobilizatoare, idei în care să creadă oamenii.

Conform unor sondaje evocate de cotidianul Libération, un francez din trei consideră că un alt sistem decît democraţia ar putea fi la fel de bun sau chiar mai bun. Iată o opinie de natură să le dea frisoane reci unor oameni ca mine, de exemplu, care au aşteptat democraţia ca pe unica formă de normalitate suportabilă.

Alte sondaje realizate în Statele Unite şi în Europa pun în evidenţă încă un lucru grav: majoritatea oamenilor care trăiesc în ţări democratice consideră că regimurile bazate pe libertate (şi implicit pe libera circulaţie) funcţionează prost, şi că reprezentanţii aleşi de popor nu servesc de fapt interesele poporului.

De aici pînă la populism nu mai este decît un pas. Cu atît mai mult cu cît, şi acest lucru este demonstrat şi de alţi cercetători, globalizarea nu a fost generoasă cu toată lumea. Editorialistul Laurent Joffrin arată, într-un articol din Libération, că de globalizare au profitat clasele superioare occidentale (adică 1 la sută din populaţie) şi clasele favorizate şi active din ţările emergente. În aceste ţări emergente milioane de oameni au ieşit din sărăcie, dar săracii din ţările bogate au intrat într-o fază de declasare.

Populismul începe să se manifeste deci atunci cînd dispare speranţa. In articolul său intitulat „Democraţia care încearcă să recucerească poporul” Laurent Joffrin scrie: „Poţi să fii sărac dar să-ţi menţii speranţa, poţi să fii într-o situaţie de precaritate dar să păstrezi o anumită încredere în responsabilii însărcinaţi să lupte împotriva precarităţii. Dar cînd această legătură este ruptă, cînd ajungi la concluzia că societatea nu mai poate face nimic pentru tine, şi cu atît mai puţin diverşii responsabili politici, atunci se naşte revolta şi furia care alimentează populismul.” Iată deci, foarte plastic şi sintetic captat, drumul de la absenţa speranţei la populism.

Lucrarea evocată mai sus scrisă de cei patru economişti este un sever semnal de alarmă în legătură cu un mare eşec de care este vinovată atît stînga cît şi dreapta: incapacitatea partidelor tradiţionale de a limita excesele capitalismului. Nu întîmplător deci au apărut recent forme radicale de luptă anti-sistem, cum sunt „vestele galbene” în Franţa, sau cum a fost cazul în Marea Britanie cu votul în favoarea Brexit-ului, de fapt tot un vot anti-sistem.

Dar populiştii mai ştiu foarte bine să facă un lucru: să manipuleze în acelaşi timp frica şi emoţia. Ori, oamenii se tem de multe lucruri în ziua de azi: de consecinţele schimbărilor climaterice, de imigraţie care ar putea duce la veritabile modificări identitare, de pierderea unui anumit statut social şi chiar de apariţia unor revolte care să le măture ca un tsunami tot ce au adunat timp de o viaţă...

Iată cîteva teme grave în această toamnă socială care încă nu a început efectiv în Franţa, deşi „vesele galbene” ameninţă executivul cu un „septembrie negru”.