Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Raport Amnesty: Fabricanţii de armamente, lipsiţi de etică

amnesty.jpg

Forte pro-guvernamentale în Yemen
Forte pro-guvernamentale în Yemen
Sursa imaginii: 
AFP/Getty Images

Principalii fabricanţi de armamente se regăsesc începând de marţi la Londra unde are loc unul dintre cele mai mari saloane de armament din lume, Defence & Security Equipment International (DSEI). Cu această ocazie ONG-ul Amnesty International a realizat o anchetă cu privire la etica acestor mari fime care fabrică arme şi le vând în lumea întreagă. Rezultatele sunt  dezamăgitoare dar previzibile.

Ancheta Amnesty denunţă absenţa de etică în rândul celor care fabrică şi vând arme. „Anual, firme furnizează cantităţi importante de echipamente militare regiunilor celor mai violente şi instabile din lume. Aceste echipamente sunt adesea folosite de o manieră ilegală în conflicte marcate de serioase încălcări ale drepturilor umane” notează Amnesty International.

ONG-ul şi-a realizat ultimul său raport pe tema eticii în rândul fabricanţilor de arme adresându-se direct acestora. 22 de giganţi mondiali europeni, americani, ruşi, chinezi, israelieni şi brazilieni au fost contactaţi. Li s-a cerut să răspundă unor întrebări legate de politicile pe care le aplică pentru a evita ca produsele lor să nu contribuie la încălcarea drepturilor umane.

Din cele 22 de firme contactate, doar 8 au acceptat să răspundă, semn clar că a comunica pe această temă e un subiect, dacă nu tabu, cel puţin foarte sensibil. In plus, notează Amnesty, „niciuna dintre cele care ne-au răspuns nu a făcut-o de o manieră satisfăcătoare, nu ne-au explicat clar cum îşi achită responsabilităţile când e vorba de respectarea drepturilor umane garantate de norme internaţionale. Majoritatea acestor constructori de arme furnizează echipamente unor state acuzate că ar comite crime de război şi că ar încălca grav drepturile umane”.

Airbus, BAE Systems, Leonardo, Lockheed Martin, Raytheon, Rolls-Royce, Saab şi Thales au răspuns solicitărilor lui Amnesty. De notat că toate aceste firme au furnizat arme beligeranţilor războiului din Yemen. In particular, aceste arme au ajuns în mâinile coaliţiei conduse de Arabia saudită şi Emiratele arabe unite în campania lor yemenită. Amnesty a reuşit să stabilească trasabilitatea unei bombe regăsite pe teren, în urma unui bombardament aerian la Sanaa, atac ce omorâse 6 copii şi pe părinţii lor în 2017. Firma care fabricase bomba este americană şi se numeşte Raytheon. Evident, constructorul a refuzat să răspundă la întrebările lui Amnesty privind acest caz special, invocând constrângeri juridice. Raytheon a precizat totuşi că înainte de a fi exportat, „materialul militar şi de securitate este supus unui examen aprofundat al departamentului de stat, al celui de apărare şi congresului SUA”.

In fapt, mai toate aceste firme i-au răspuns lui Amnesty International că responsabilitatea evaluării drepturilor umane le revine statelor de origine ale acestor fabricanţi. Ca să-şi exporte armamentul, fabricanţii au nevoie sistematic de o autorizaţie de la statul de care depind. Cu alte cuvinte, „nu firmelor le revine să se ocupe de pace, război, educaţie sau sărăcie. Statele trebuie să facă asta. Firma vinde armament acolo unde i s-a spus să o fac. Dacă statul a dat unda verde, firma nu o să refuze” notează un specialist în etică citat de colegii noştri francezi de la RFI. Afirmaţie ce aminteşte de declaraţia patronului de la BAE Systems din 2016. „Vom înceta vânzările de arme când guvernul britanic ne va spune să ne oprim” spunea atunci Roger Carr.

Rezultatele anchetei lui Amnesty au fost furnizate respectivelor firme care, cu mici excepţii, le-au denunţat. BAE Systems le-a descris drept „false şi înşelătoare”, Leonardo a estimat că ”nu sunt tocmai echitabile”.

ONG-ul e de părere că dacă acestor fabricanţi de arme le este imposibil să elimine riscul ca echipamentele să nu fie utilizate pentru a încălca drepturile umane atunci ar trebui să se abţină să mai vândă aceste arme. Drept soluţie, Amnesty mai propune ca industria armamentului să se inspire din ceea ce a făcut industria farmaceutică. In timp ce China, Thailanda, SUA şi Vietnamul continuă să utilizeze medicamente pentru a-i executa pe condamnaţii la moarte, mai mulţi giganţi ai sectorului farmaceutic au denunţat public aceste practici şi au refuzat să le mai vândă medicamente respectivelor state în caz de dubii privind utilizarea produselor lor.

 
Raport Amnesty: Fabricanţii de armamente, lipsiţi de etică