Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Le Parisien: Michael Schumacher este internat la Paris pentru un tratament secret

schumi.jpg

Michael Schumacher, în 2006, pozând alàturi de un bolid Ferrari
Michael Schumacher, în 2006, pozând alàturi de un bolid Ferrari
Image source: 
Reuters

Ziarul popular Le Parisien afirmă că Michael Schumacher a fost internat, în mare secret, luni, la spitalul european Georges-Pompidou din Paris. Reamintim că pilotul german, septuplu campion mondial de formula 1, a fost victima unui grav accident de schi în 2013.

Mai bine de 5 ani după accidentul de schi survenit pe o pârtie din sudul Franţei, Michael Schumacher a fost luat în grijă de medicii reputatului spital european Georges-Pompidou din Paris. Ambulanţa înmatriculată la Geneva, în Elveţia, a sosit luni după-amiază la porţile instituţiei medicale din arondismentul 15 al capitalei franceze, povesteşte ziaristul de la Parisien. Mai bine de 10 bodyguarzi au însoţit targa pe care era, ascuns de ochii publicului într-o mare husă albastră, celebrul pacient. Acesta ar fi fost internat în serviciul de chirurgie cardiovasculară, un serviciu în care lucrează şi profesorul Philippe Menasché, precizează mai departe cotidianul francez.

Acest medic eminent, în vârstă de 69 de ani, este chirurg cardiac, pionier al terapiei celulare pentru a îngriji insuficienţa cardiacă. In urmă cu 5 ani, Menasché a practicat în premieră mondială o grefă de celule cardiace embrionare pe un pacient suferind de insuficienţă cardiacă. De atunci, medicul şi-a continuat experienţele injectând pe cale intravenoasă un amestec de secreţii terapeutice pregătite într-un laborator pe baza unor celule cardiace foarte tinere, ele însele obţinute de pe urma unor celule-suşe speciale.

Intrebarea care se pune este dacă Michael Schumacher va profita de aceste tratamente încă experimentale sau dacă va fi îngrijit prin alte metode. Potrivit informaţiilor Le Parisien, fostul pilot de curse ar beneficia de perfuzii cu celule-suşe care, răspândite în organism, ar putea provoca o acţiune anti-inflamatorie sistemică, adică în tot organismul. Potrivit informaţiilor ziariştilor francezi, tratamentul a avut loc marţi dimineaţă iar pacientul ar urma să plece în principiu miercuri din spital. Surse afirmă că Schumacher ar mai fi fost cel puţin de două ori, primăvara trecută, la spitalul Georges-Pompidou din Paris.

Potrivit ziarului Le Parisien, Michael Schumacher ar fi sosit luni la bordul acestei salvàri elvetiene la spitalul Georges-Pompidou din Paris - Foto: Le Parisien

Reamintim că septuplul campion mondial de formula 1, azi în vârstă de 50 de ani, a fost victima unui grav accident de schi în decembrie 2013 pe când cobora o pârtie în celebra staţiune montană franceză Méribel. El a suferit atunci un traumatism cranian grav care a necesitat o intervenţie neurochirurgicală de urgenţă. La un pas de moarte, pilotul a stat o lună în comă şi alte 5 în serviciul de reanimare înainte de a fi transferat de la spitalul universitar din Grenoble la cel de la Vaud din Elveţia. După încă trei luni de spitalizare, Schumacher avea să-şi regăsească domiciliul elveţian de la Gland, pe malul lacului Léman.

Ingrijit acasă şi ferit de lumea exterioară, aproape nimeni nu cunoaşte starea exactă a sănătăţii lui Michael Schumacher. Unul dintre puţinii care au acces la el, care-l vizitează regulat în Elveţia, este Jean Todt, fost patron al echipei Ferrari pe vremea când Schumi purta culoarea roşie, actualmente preşedinte al Federaţiei internaţionale a automobilului. Din spusele acestuia, tot ce ştim este că Schumacher nu ar mai fi nevoit să stea în permanenţă întins în pat.

Un documentar intitulat „Schumacher” şi realizat cu sprijinul familiei pilotului ar urma să fie difuzat în decembrie, 6 ani după teribilul accident. Fanii campionului şi comentatorii speră să afle cu această ocazie starea exactă în care se află azi Schumi.

Le Parisien: Michael Schumacher este internat la Paris pentru un tratament secret