Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa: Parisul şi alte patru mari oraşe interzic pesticidele

protest_impotriva_utilizarii_pesticidelor_26_martie_2016_paris.jpg

Protest împotriva utilizarii pesticidelor, 26 martie 2016, Paris.
Protest împotriva utilizarii pesticidelor, 26 martie 2016, Paris.
Image source: 
Stephane De Sakutin, AFP

Până acum, 54 de localităţi franceze precum şi un departament întreg - Val-de-Marne, inclus de altfel în regiunea pariziană Île de France, au interzis deja total utilizarea pesticidelor pe ansamblul teritoriului lor, în afara celor 5 mari oraşe ce au decis acum, împreună, să interzică produsele fitosanitare. Este vorba de o operaţiune comună prin care se doreşte schimbarea legii, scriu reprezentanţii celor cinci mari oraşe, într-un comunicat comun. Anunţul lor vine în plină polemică privind distanţele minime ce ar trebui să existe între clădiri şi zonele în care sunt pulverizate aceste substanţe nocive.

Reprezentanţii celor cinci oraşe susţin că este vorba de un demers comun pentru a salva un patrimoniu inestimabil al biodiversităţii. Totodată, pentru a veghea la sănătatea cetăţenilor, după cum se arată în comunicatul comun.

Organismele ce se ocupă cu întreţinerea spaţiilor verzi vor fi informate despre alternativele pe care le au ca urmare a acestei interdicţii.

În Franţa, de la 1 ianuarie 2019, legea interzice vânzarea către particulari, deţinerea şi utilizarea pesticidelor. Dar, încă din 2017, este interzisă utilizarea produselor chimice pe spaţiile verzi, de către societăţile care acţionează în spaţiul public.

Guvernul a lansat luni o vastă consultare publică în ceea ce priveşte distanţa minimă ce ar trebui respectată între clădiri şi zonele în care sunt pulverizate pesticidele.

Consultarea se derulează pe internet, timp de 3 săptămâni.

Dar, consultarea a fost provocată de un primar ecologist din regiunea Bretagne care a decis să interzică total utilizarea pesticidelor la el în localitate. De altfel, în localitatea sa, şcolile servesc elevilor doar produce locale bio iar agricultorii au decis să crească suprafeţele destinate culturilor bio. Decizia lui a fost atacată însă de prefect în justiţie care, a decis că măsura primarului contravine legislaţiei în vigoare.

Nu este singurul edil-şef care a luat această măsură dar este primul care a fost chemat în justiţie. Căci numeroşi prefecţi au decis să atace astfel de decizii, în justiţie.

Philippe Laurent, primar al localităţii Sceaux şi secretar general al Asociaţiei Primarilor din Franţa explică pentru RFI Paris că a decis încă de acum câteva luni interzicerea utilizării pesticidelor în localitatea pe care o conduce de mai bine de 18 ani:  "Am interzis încă din luna mai utilizarea pesticidelor pentru întreţinerea spaţiilor verzi. Interdicţia vizează de fapt întregul spaţiu al localităţii Sceaux. Nu există nicio limită în ceea ce priveşte distanţa faţă de clădiri şi zona pulverizată. Copropietatea înseamnă în localitatea Sceaux o suprafaţă importantă – este vorba de spaţiile verzi aflate între imobile dar noi am decis ca nici pe acestea să nu fie folosite produse chimice şi, la fel de bine, am vizat şi regia locală de transport. Aceasta foloseşte pesticide pentru a elibera liniile de tramvai de ierburile nedorite, ce ar putea bloca practic mijloacele de transport."

În Franţa, aceste spaţii comune sunt gestionate de un sindicat care angajează diverse societăţi ce se ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi. Problema este că în acest caz, se plânge primarul, legislaţia actuală nu este prea clară şi nu prevede interzicerea utilizării de pesticide.

Edilul şef Phillipe Laurent se teme că în corpul uman ajunge o cantitate foarte mare de pesticide: "Pe lângă pericolele pe care le cunoaştem cu toţii, în special munca de cercetare dusă în ceea ce priveşte glifosatul dar şi în privinţa produselor chimice în general, s-a constatat, că nivelul de pesticide aflat în corpul uman depăşeşte uneori pragul considerat drept rezonabil. Trebuie să diminuăm nivelul de produse nocive deoarece reprezintă un pericol pentru sănătatea publică. Din acest motiv, primarii, au decis să meargă şi mai departe decât ceea ce spune litera legii. În plus, avem susţinerea preşedintelui Franţei."

Guvernul francez a propus fixarea unei distanţe minime de 5 metri pentru culturile de bază – cerealele, de exemplu şi de 10 metri faţă de cea mai apropiată clădire, în cazul culturilor complexe – viţa de vie ori pomii fructiferi. Distanţa a fost stabilită pe baza unor calcule ale Agenţiei Naţionale de Securitate Sanitară.