Summit, ONU, climă: “Mai puţine vorbe şi mai multe fapte”

Portughezul Antonio Gutteres, cînd cere mai multă acţiune şi mai puţină vorbăraie, este de fapt purtătorul de cuvînt al unei opinii publice sătulă de discursuri. Semnalele de alarmă documentate şi discursuri strălucite în materie de “urgenţă cimaterică” nu au lipsit în ultimii 30 de ani. În 1992, dee exemplu, cu ocazia unui Summit al Terrei ţinut la Rio de Janeiro, unul dintre cele mai vibrante discursuri a fost pronunţat de o fetiţă de 12 ani, canadiana Severn Cullis-Suzuki. Ideea de a-i împinge pe copii în prim-planul scenei mediatice cu speranţa că ei vor putea debloca lucrurile nu este deci nouă.

“Marile discursuri nu au dus niciodată la economisirea unei singure tone de bioxid de carbon”, declară, la Paris, în contextul acestui summit de la New York, eurodeputatul ecologist Yannik Jadot. Si tot el îl îndeamnă pe Emmanuel Macron, prezent la New York, să fie cît mai combativ dar şi să dea un exemplu la el acasă. Pentru că Europa nu este încă un exemplu în materie de comportament ecologic. Ar putea să impună norme mai drastice industriei de automobile dar nu o face, ar putea interzice îngrăşămintele chimice dar nu o face. Iar în sînul Uniunii Europene unele ţări, precum Polonia, obstrucţionează programele ecologice. De altfel Emmanuel Macron a amintit acest lucru la New York cerîndu-le tinerilor să manifesteze şi în unele ţări în care guvernele nu au ca prioritate prezervarea mediului înconjurător.

De reţinut că la summit-ul de la New York nu participă nici Donald Trump şi nici Jair Bolsonaro, deşi Statele Unite sunt o ţară campioană în materie de poluare, iar în Brazilia incendiile din regiunea Amazonului pun în primejdie practic întreaga omenire prin crearea unor grave dezechilibre.

Pentru a contracara oarecum atitudinea pesimistă legată de aceste conferinţe internaţionale pe tema schimbărilor climaterice, ONU a anunţat că 66 de ţări s-au angajat să reducă la zero emisiile de bioxid de carbon pînă în anul 2050. Alături de aceste 66 de ţări s-au mai angajat în acest sens 10 regiuni, 102 oraşe şi 93 de intreprinderi. Cum spune Antonio Gutteres, acum rămîne de văzut ce dau faptele, după vorbe.

La acest summit se mai invită însă un subiect pe agenda discuţiilor, şi anume criza iraniană. Preşedintele Emmanuel Macron, în prelungirea reuniunii G7 de la Biarritz de acum o lună, continuă eforturile de mediere între Statele Unite şi Iran. Seful statului francez recunoaşte însă că recentul atac cu drone comis împotriva unor instalaţii petroliere din Arabia Saudită a complicat lucrurile. Mai multe anchete sunt în curs, printre care şi una franceză, pentru a se vedea dacă Iranul s-a aflat în spatele acestor atacuri comise de pe teritoriul yemenit.

Obiectivul urmărit de Emmanuel Macron, expus şi la Biarritz, este de a-i determina pe preşedintele american Donald Trump şi pe preşedintele iranian Hassan Rohani să accepte o întîlnire faţă în faţă. In mod paradoxal, Donald Trump, imprevizibil cum este, pare mai uşor de convins pentru un astfel de exerciţiu diplomatic de detensionare a crizei. Mai greu este cu Hassan Rohani care spune, “da, ne vedem, dar după ce americanii îşi ridică sancţiunile împotriva Iranului”. Ceea ce nu pare să fie cazul, Donald Trump tocmai că mizează pe noi sancţiuni pentru a paraliza politica hegemonică a Iranului în regiune.