
Special Paris
Parisul, Londra şi Berlinul acuză Iranul de atacul comis împotriva Arabiei Saudite
macron-rohani-onu.jpeg

Preşedintele francez Emmanuel Macron se afirmă, în aceste zile, la New York pe post de mediator diplomatic, la fel de activ ca la Biarrizt cu o lună în urmă. El s-a întreţinut îndelung, timp de două ore, luni, cu preşedintele iranian Hassan Rohani, şi a discutat deasemenea cu preşedintele american Donald Trump. Obiectivul fiind acela de a reduce tensiunile actuale dintre Iran şi Statele Unite şi de a găsi un teren minim de înţelegere.
“Este urgent, în prezent, să avansăm pe baza celor stabilite la Biarritz şi să ne angajăm într-un dialog privind securitatea în regiune, în special în privinţa strîmtorii Ormuz şi a situaţiei din Yemen” a spus Emmanuel Macron, cuvinte reluate de Agenţia Reuters.
De partea sa Hassan Rohani a declarat că este de acord să coopereze cu ceea ce devine un fel de grup G3 occidental, Franţa, Germania şi Marea Britanie, ţări care vor să salveze acordul nuclear cu Iranul. În cursul zilei de miercuri este aşteptat Hassan Rohani la tribuna Organizaţiei Naţiunilor Unite. El a anunţat că va prezenta un plan de cooperare regională destinat să asigure securitatea în zona Golfului.
Occidentalii acuză iranul de politică hegemonică în regiune, mai precis de faptul că şi-ar fi extins tentaculele militare în Liban, Irak şi Siria. Teheranul pretinde însă că nu vrea decît să-şi asigure securitatea în raport cu vecinii săi şi cu rivalii săi din regiunea Golfului, primul vizat fiind Arabia Saudită. În cel priveşte pe Donald Trump, el a afirmat la ONU că va înăspri sancţiunile împotriva Iranului dacă regimul de la Teheran nu-şi va modifica atitudinea.