Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cotidianului comunist francez acuză Parlamentul de la Strasbourg de adoptarea unei rezoluţii “scelerate”

gettyimages-615313480_stalin_ribbentrop_molotov_1920p.jpg

În prim plan: Ribbentrop, Staline si Molotov la semnarea pactului de neagresiune din 23 august 1939.
În prim plan: Ribbentrop, Staline si Molotov la semnarea pactului de neagresiune din 23 august 1939.
Image source: 
RFI/arhive/FP

În Franţa, cotidianul comuniştilor francezi critică în termeni de o virulenţă neobişnuită rezoluţia adoptată de Parlamentul de la Strasbourg pe 19 septembrie legată de cel de-al doilea război mondial. Rezoluţia pune accentul pe “importanţa memoriei europene pentru viitorul Europei” şi se referă, printre altele, la rolul avut de pactul Ribbentrop-Molotov în declanşarea războiului.

Rezoluţia conţine numeroase paragrafe legate de dezastrele din timpul războiului şi de consecinţele sale ulterioare. EA reaminteşte însă, în această lună septembrie cînd se împlinesc 80 de ani de la declanşarea celui de-al doilea război mondial, că atît Germania nazistă cît şi Uniunea Sovietică stalinistă au fost “două regimuri totalitare avînd ambele ca obiectiv cucerirea lumii şi împărţirea Europei în două sfere de influenţă”. Acest paragraf, în care este evocat şi pactului Ribbentrop-Molotov, semnat pe 23 august 1939, pare să-l irite cel mai mult pe directorul cotidianului L’Humanité. Într-un articol publicat joi 26 septembrie în cotidianul pe care îl conduce, Patrick Le Hyaric acuză Parlamentul de la Strasbourg de “revizionism istoric” şi consideră că instituţia se “dezonorează” adoptînd respectiva rezoluţie.

Personal, ceea ce mă stupefiază cel mai mult nu este faptul că încă un lider comunist francez, sau încă o sensibilitate comunistă franceză reacţionează virulent întrucît crimele naziste şi cele comuniste sunt puse pe acelaşi plan. De numeroase ori, de la căderea comunismului în Europa de răsărit, ori de cîte ori unii istorici “au îndrăznit” să compare cele două ideologii, militaţi şi personalităţi comuniste din Franţa au denunţat acest demers critic ca şi cum ar fi fost un blasfem. S-a întîmplat aşa, de exemplu, după ce a fost publicată “Cartea neagră a comunismului” în 1997. Dacă ar putea, aceşti nostalgici ai comunismului ar instaura fără îndoială o lege prin care orice comparaţie între cele două sisteme ar fi pasibilă cu o condamnare penală.

Revin însă la ceea ce m-a stupefiat cel mai tare în articolul din L’Humanité: este limbajul. Un limbaj pe care îl auzeam în anii 70 cînd cei mai zeloşi adepţi ai sistemului comunist din România tunau şi fulgerau împotriva “imperialismului”, a “revizionismului”, a “hidrei capitaliste”.  Patrick Le Hyaric califică rezoluţia Parlamentului de la Strasburg drept “scelerată”. Citez din articolul semnat de directorul cotidianului L’Humanité: “Odioasa echivalenţă între nazism şi comunism permite exonerarea regimurilor naţionaliste de inspiraţie fascistă din anii 1930 pe care guverne şi miniştri actuali ai statelor membre ale Uniunii Europene le celebrează cu ardoare.” Liderul comunist francez mai ţine să precizeze că idealul comunist ar fi încă viabil. Citez: “Fără îndoială, proiectul comunist, despre care noi continuăm să afirmăm că nu a fost niciodată pus în practică în ţările blocului sovietic, este ţinta acestui text nedemn şi incult, şi prin el posibilitatea unei alte societăţi.”

Nu pot rezuma aici tot ce spune liderul comunist în articolul său, dar el mai avertizează, bazîndu-se şi pe un citat din Thomas Mann, că oricine compară nazismul cu comunismul este de fapt un fascist. Mărturisesc că sunt total stupefiat în faţa acestui articol care parcă vine dintr-o altă epocă, din cei mai întunecaţi ani ai războiului rece şi din negurile unui dogmatism tenace, pe care nimic, s-ar părea, nu-l poate atenua…

Din punctul de vedere al liderului comunist fracez parlamentarii de la Strasbourg care au aprobat această rezoluţie ar fi deci nişte… fascişti. Pentru că ei de fapt chiar compară comunismul cu nazismul. Să fie oare Parlamentul de la Strasbourg, ales în mod democratic într-o Europă în care mai funcţionează democraţia, pe cale de a deveni fascist? Sau articolul din L’Humanité este o formă de delir redactată în termeni amintind cele mai negre zile ale terorii staliniste?