Jacques Chirac, cărţile sale şi pasiunea sa pentru artele primare

În 2009 Jacques Chirac era vedeta unui Salon de carte de la Brive-la-Gaillairde, oraş situat în Corrèze, regiunea sa natală. În două zile s-au vîndut atunci o mie de exemplare dintr-o carte a sa intitulată “Fiecare pas trebuie să fie un scop” (Chaque pas doit être un but) şi probabil că în aceste zile mulţi dintre cei care au avut atunci inspiraţia de a-i cere un autograf contemplă cu nostalgie semnătura sa.

Citez, din lunga serie de titluri publicate de Jacques Chirac: “Franţa pentru toţi”, carte apărută în 1994, “Lupta mea pentru pace”, carte publicată în 2007, “Mîine va fi prea tîrziu” (2008), “Timpul prezidenţial” (2011). În această ultimă carte el îşi apără bilanţul celor două mandate exercitate în fruntea statului francez şi explică pe larg cum s-a ghidat în luarea unor decizii politice importante precum şi în reformele lansate de el.

Biografii săi spun că în prima fază a angajamentului politic Jacques Chirac era calificat de “incult”. El a înţeles însă repede că într-o ţară ca Franţa nu poţi deveni preşedinte dacă nu cultivi şi un anumit gust pentru cultură şi arte. Jacques Chirac a devenit, ulterior, un pasionat al artelor primare iar cunoştinţele sale în ce priveşte tradiţiile artistice chineze şi japoneze au fost remarcabile. Dar poate că de la Jacques Chirac, mai mult decît o carte, va rămîne în limba franceză un cuvînt: “abracadabrantesque”. El l-a folosit într-un context în care i se aduceau, potrivit lui, nişte acuzaţii absurde, pe care le-a calificat de abracadabranteşti.

Acest adjectiv, avînd ca rădăcină formula cabalistică abracadrabra, ar putea funcţiona şi în limba română, mai ales că şi în viaţa politică românească se întîmplă multe lucruri abracadabranteşti.