Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa cuprinsă de nostalgia "anilor Chirac"

000_1kp1po_0.jpg

Francezi aşteptînd să semneze în registrul de condoleanţe de la Palatul Elysée.
Francezi aşteptînd să semneze în registrul de condoleanţe de la Palatul Elysée.
Image source: 
DOMINIQUE FAGET / AFP

Fostului preşedinte Jacques Chirac, decedat joi la vîrsta de 86 de ani, i s-au adus emoţionante omagii atît în Franţa cît şi în străintate. În lumea arabă el rămîne un veritabil erou pentru că a spus "nu" Americii în 2003 cînd preşedintele George Walker Bush a decis invadarea Irakului. Pe continentul african multă lume îşi aminteşte că Chirac a fost primul preşedinte francez care a propus nu atît asistenţă cît un parteneriat de la egal la egal cu ţările africane. Dar emoţia cea mai mare legată de Jacques Chirac este resimţită în Franţa.

De joi încoace, de cînd a fost anunţată dispariţia lui Jacques Chirac, s-ar spune că francezii şi-au asumat, dincolo de gesturile omagiale, un fel de exerciţiu de memorie colectivă. Ediţii speciale în presa cotidiană, numere speciale ale principalelor reviste săptămînale, emisiuni speciale la radio şi la televiziune...

Întreaga Franţă, amintindu-şi de Jacques Chirac, revede şi retrăieşte o perioadă istorică recentă, cea dintre 1995 şi 2007 cît a fost preşedinte Jacques Chirac. Iar acum, dată fiind această distanţă în timp, precum şi faptul că francezii îl pot compara pe Chirac nu doar cu predecesorii ci şi cu succesorii săi, domină, aş spune, un fel de sentiment de nostalgie. Potrivit unui sondaj, Jacques Chirac este pus pe acelaşi plan cu Charles de Gaulles, în ce priveşte popularitatea.

În general există acest principiu, despre morţi numai bine, dar acum în cazul lui Jacques Chirac asistăm la un fel de iertare generală a păcatelor sale şi de exacerbare a calităţilor. În anii cînd era preşedinte şi imediat după plecarea sa de la Palatul Elysée, lui Chirac i s-a reproşat că a fost un preşedinte "leneş" şi că ar fi dedicat mult mai mult timp vizitelor şi contactelor cu oamenii decît reformelor. Acum însă francezii parcă apreciază mai mult faptul că Jacques Chirac se apropia de ei cu jovialitate şi familaritate strîngîndu-le mîinile, decît bilanţul său politic.

Privirea francezilor în ce-l priveşte pe Jacques Chirac mai este însă marcată de nostalgie şi din alt motiv: perioada cît a fost el preşedinte rămîne în memoria colectivă ca una bună pentru Europa şi pentru Franţa. Între 1995 şi 2007 nu se vorbea de Brexit, Europa nu avea încă angoasele identitare de azi, iar economia mergea încă bine - să ne amintim că abia în 2008 a început o criză destabilizatoare.

Jacques Chirac rămîne deci simbolul unei epoci în care speranţa în viitor era mai consistentă, mai luminoasă, decît este ea în prezent.