
Special Paris
Ecuador: revolte din cauza măririi preţurilor la carburanţi
default.png

Totul a început după ce preşedintele Lenin Moreno a decis suprimarea subvenţiilor la carburanţi, ceea ce ar fi adus statului o economie de un miliard trei sute de milioane de dolari. În virtutea acestei măsuri Fondul Monetar Internaţional urma să acorde statului Ecuador un împrumut de patru miliarde două sute de milioane de dolari. Populaţia s-a manifestat însă imediat întrucît preţurile la carburanţi au crescut cu 123 la sută… Ca răspuns la primele manifestaţii de protest, pe data de 4 octombrie, preşedintele a decretat starea de urgenţă, măsură care ar urma să rămînă în vigoare timp de 60 de zile.
Această ţară numărînd 16 000 000 de locuitori se confruntă cu o criză economică şi cu un deficit public abisal. Preşedintele Lenin Moreno îl acuză pe predecesorul său, Rafael Coreea, care s-a aflat la putere între 2007 şi 2017 că ar fi agravat deficitul public. Populaţia nu pare însă dispusă să accepte măsurile drastice adoptate de Lenin Moreno la cererea Fondului Monetar Internaţional. În ianuarie 2000, tot în contextul unei crize economice, era răsturnat de la putere preşedintele ecuadorian Jamil Mahuad.
În ce-l priveşte pe Lenin Moreno el a părăsit capitala Quito şi s-a retras acum cu guvernul într-o localitate unde organizaţiile indigene sunt mai puţin prezente. Potrivit unor statistici difuzate de ONU, în jur de 43 la sută din populaţia ţarii este formată din amerindieni. 12 naţionalităţi indigene sunt recunoscute în Ecuador din 1998 încoace, şi ele se consideră cele mai exploatate, încă de la venirea spaniolilor în regiune, la începutul secolului al 16-lea.