
Special Paris
Combaterea bolilor Sida, paludism şi tuberculoză: 14 miliarde de dolari colectate pentru următorii 3 ani
sida.jpg

Emmanuel Macron poate fi mulţumit. Aşa cum îşi dorise preşedintele francez, Fondul mondial de combatere a bolii Sida, a turberculozei şi a paludismului a reuşit să obţină cele 14 miliarde de dolari fixate drept obiectiv. Bani ce vor fi utilizaţi în următorii trei ani pentru a lupta contra respectivelor maladii. Mai exact pentru a salva 16 milioane de vieţi suplimentare – déjà 32 de milioane au fost salvate graţie banilor recoltaţi până acum – şi pentru a evita 234 de milioane de noi infecţii în următorii trei ani.
Franţa a făcut presiune asupra mai multor guverne ca să ducă mâna la buzunar după ce a anunţat că Parisul şi-a mărit cu 15% contribuţia – pentru a atinge 1,2 miliarde de dolari - o sumă ce era stabilă de un deceniu încoace. O serie de 12 ONG-uri precum Aides, Oxfam sau Sidaction, au criticat meschinăria Parisului întrucât ele cereau o mărire cu „cel puţin 25 de procente” a contribuţiei franceze.
„Nu voi lăsa pe nimeni să iasă din această cameră sau să plece din Lyon până când nu se obţin cele 14 miliarde” ameninţase Emmanuel Macron. Liderul francez solicitase mai ales ţări precum Emiratele arabe unite, Qatarul şi Arabia saudită. Cu succes întrucât ele şi-au mărit contribuţiile, la fel ca şi Irlanda, Australia, Armenia sau Azerbaidjan.
Fondul, creat în 2002, a înregistrat doi noi veniţi, ambii africani. In schimb Rusia şi America latină au lipsit cu desăvârşire de la Lyon. Au venit însă mari donatori reprezentanţi ai societăţii civile, precul cântăreţul irlandez Bono sau miliardarul american Bill Gates, fondatorul firmei Microsoft.
Reamintim că cele trei pandemii – Sida, tuberculoză şi paludism – fac încă aproape 3 milioane de morţi pe an. Ambiţia Fondului este de a eradica cele 3 boli infecţioase la orizontul anului 2030.