Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Liban: puterea, confruntată cu o revoltă populară fără precedent, promite reforme

2019-10-20t223341z_1656761096_rc1fa10d4e30_rtrmadp_3_lebanon-protests_0.jpg

Manifestaţie la Beirut pe 20 octombrie 2019
Manifestaţie la Beirut pe 20 octombrie 2019
Image source: 
REUTERS/Ali Hashisho

În Liban, puterea începe să cedeze în faţa unor revendicări pe care zeci de mii de manifestanţi le cer de mai bine de o săptămînă. Trimişii speciali la Beirut ai Agenţiei France Presse vorbesc despre o “revoltă populară fără precedent împotriva clasei politice”. Preşedintele libanez Michel Aoun s-a adresat naţiunii printr-un discurs televizat şi a promis adoptarea unor legi anti-corupţie.

Unii comentatori sunt de părere că mişcările anti-sistem care au loc în prezent în Liban, Algeria, Irak, Chile sau Hong Kong sunt inspirate din mişcarea “vestelor galbene” franceze. Este adevărat că manifestaţiile săptămînale din oraşele franceze, începute în octombrie anul trecut, organizate de “vestele galbene” au fost hiper-mediatizate, şi deci urmărite şi scrutate în toată lumea. Dar revendicările formulate în Franţa nu sunt identice cu cele din Liban, Irak şi Algeria. În aceste trei ţări marea exasperare a populaţiei este provocată de corupţie, o corupţie infiltrată adînc în toate interstiţiile instituţiilor precum şi în viaţa de zi cu zi, o corupţie care pare un fel de blestem etern, un nisip mişcător din care nu există ieşire.

Cum s-a întîmplat şi în alte ţări, inclusiv în Franţa, nemulţumirile au avut un în Liban declanşator concret. Să ne amintim că în Franţa vestele galbene s-au mobilizat după ce executivul a vrut să scumpească benzina cu cîteva centime. În Liban autorităţile au încercat să introducă pe 17 octombrie o nouă taxă, pe mesajele transmise prin WhatsApp. Între timp guvernul condus de Saad Hariri a anulat respectiva taxă, dar zecile de mii de manifestanţi au venit şi cu alte doleanţe. Unii au cerut demisia guvernului, alţii reducerea inegalităţilor. Unii denunţă penuria generală care continuă să existe în Liban deşi războiul civil s-a terminat în urmă cu 30 de ani. Zeci de tineri au scandat sloganul “Revoluţie!”, fără să ştie însă prea bine ce vor să spună cu acest cuvînt. De pe data de 17 octombrie încoace asistăm însă în orice caz la un fel de eliberare mentală colectivă, libanezii, şi mai ales tinerii, spun ce gîndesc. Multe femei s-au alăturat mişcării cerînd egalitate între femei şi bărbaţi. Miercuri 23 octombrie Libanul a fost teatrul unor scene incredibile de fraternizare între populaţie şi armată, ceea ce poate că ar trebui să dea de gîndit clasei politice.

Preşedintele libanez, în discursul său, nu exclude o remaniere guvernamentală, dar avertizează că totul trebuie făcut într-un cadru constituţional, prin vot. Michel Aoun mai pledează pentru “schimbarea modelului economic” astfel încît el să devină mai productiv şi să creeze locuri de muncă.

Fără lideri şi fără program, mişcarea de revoltă din Liban a primit, fapt semnificativ, sprijinul Washington-ului care le cere liderilor libanezi să răspundă cererilor “legitime” ale populaţiei. Libanul rămîne una dintre ţările cele mai corupte de pe glob, iar marea problemă cu aceste ţări este că eradicarea flagelului nu se poate face imediat, sunt necesari ani, iar uneori decenii, pentru ca o nouă mentalitate, încadrată de legi clare, să poată triumfa. Ori, răbdarea, mai ales a tinerilor, este limitată. Poate că nu întîmlător, în Liban, Chile şi Hong Kong, a început să apară pe faţa unor manifestanţi masca lui Jocker, personajul filmului atît de controversat al lui Todd Philipps.

Semnul victoriei pe care îl fac de obicei revoltaţii devine în acest caz unul al răzbunării, un V de la Vendetta. Să fie oare şi globalizarea, care a adus atîtea inegalităţi, în vizorul acestor revoltaţi? Personal mi se pare tulburător un anume mesaj subliminal: aceşti disperaţi nu mai speră într-o veritabilă schimbare, dar ameninţă cu răzbunarea împotriva unui sistem global care i-a privat de speranţă.