Tentaţia “metodelor radicale” în Catalonia

Ceea ce par să fi reţinut separatiştii catalani din mişcarea vestelor galbene franceze este ideea unor militanţi radicali care cred că nu se pot face auziţi dacă nu recurg la violenţă. Există printre separatiştii catalani o facţiune radicală decisă să facă tot posibilul pentru ca economia Spaniei să aibă de suferit, în speranţa că destabilizarea economică a întregii ţări ar putea facilita drumul spre independenţă al Cataloniei. Cum Catalonia este “locomotiva economică” a Spaniei, aceşti radicali îşi imaginează că prin blocarea “locomotivei” întreaga economie spaniolă va începe să dea rateuri.

Pentru moment, însă, separatiştii catalani reuşesc să afecteze economia Cataloniei. Un mare număr de turişti şi-au anulat rezervările pentru Barcelona şi Catalonia. Există temeri legate de scăderea investiţiilor şi de plecarea unor intreprinderi, precum şi de degradarea treptată a ceea ce era principalul capital al Cataloniei, buna sa imagine.

După ce timp de ani de zile separatiştii au recurs la manifestaţii paşnice, opţiunea pentru violenţă riscă să se întoarcă împotriva lor. Catalonia nu este nici Algeria, nici Irak, nici Liban, nici Hong Kong… Simpatia opiniei publice internaţionale se îndreaptă spontan spre cei care luptă ca să obţină libertate şi democraţie, şi care uneori nu au avut-o niciodată în ţările lor. În privinţa Cataloniei, care dispune în contextul statului spaniol de un statut care nu îi pune în pericol nici identitatea şi nici viitorul, simpatia internaţională rămîne mai prudentă.

Iar teoria unor “veste galbene” franceze, că fără violenţă nu obţii mediatizare şi fără mediatizare nu atragi atenţia opiniei publice internaţionale, este cît se poate de periculoasă. Formulat într-un stat de drept şi democratic, acest îndemn la violenţă este inacceptabil moral şi condamnabil ca metodă “politică”.