Cronica pariziană: expoziţii şi muzee “hiper-frecventate”

Nu e glumă, Parisul nu mai e ce-a fost… Mai precis, nu mai este oraşul în care să vii, să-ţi iei apoi ghidul expoziţiilor din respectiva săptămînă şi să-ţi spui, “ia să vedem, unde merg eu astăzi…?” Să presupunem că un vizitator avid de cultură ajunge chiar astăzi la Paris şi vrea să intre la restrospectiva Leornardo da Vinci deschisă la Luvru. Ei bine, vizitatorul nostru va descoperi că trebuie să-şi rezerve intrarea prin Internet şi că abia la început de decembrie va putea să admire, dacă rămîne pînă atunci, cele 162 de lucrări expuse cu ocazia trecerii a 500 de ani de la dispariţia marelui artist renascentist.

Nu e glumă, deci, pentru marile muzee şi expoziţiile importante astăzi trebuie să-ţi rezervi din timp un loc. Ceea ce nu înseamnă că în momentul cînd eşti programat (ca la doctor) nu va trebui să faci puţină coadă şi să accepţi ideea că nu vei fi singur în faţa exponatelor. Celebra “Giocondă” de la Luvru este vizitată zilnic de 30 000 de admiratori. Deci deşartă rămîne speranţa unui moment de intimitate vizuală cu ea.

Turismul este un fenomen cu două tăişuri, spun unii specialişti. Pe de o parte el aduce profit, pe de altă parte el poate duce treptat la degradarea unor spaţii urbane, afecta unele monumente şi opere de artă. Recenta expoziţie “Tutankamon, comoara faraonului”, organizată în Marea Hală de la Vilette din nordul Parisului a bătut recordul pe anul acesta în materie de afluenţă a publiculi: un milion patru sute de mii de persoane în şase luni. Valabilitatea unui bilet era de numai treizeci de minute, iar porţile expoziţiei se deschideau ora prînzului şi se închideau la miezul nopţii. Pentru organizatori, organizarea fluxului de vizitatori a fost o problemă, ca să nu mai spunem că mulţi vizitatori s-au simţit totuşi stresaţi din cauza ritmului alert în care au trebui să admire cele 155 de exponate cu totule excepţionale.

Muzeul Luvru, care primeşte anual peste zece milioane de vizitatori, prevede crearea a două intrări suplimentare. La fel şi Centrul naţional de artă şi cultură Georges Pompidou, care primeşte trei milioane cinci sute de mii de vizitatori anual. Cinci noi intrări sunt prevăzute în această sublimă “uzină” a artei moderne numită şi Beaubourg.

Probleme similare, de organizare a fluxului de vizitatori, le mai au şi Turnul Eiffel, precum şi castelul de la Versailles. Ambele primesc cam cîte şase milioane de vizitatori. La Turnul Eiffel, 50 la sută dintre bilete sunt vîndute oarecum ca şi cele de avion, fără drept de modificare: pe bilet este indicată o oră precisă şi dacă nu te-ai prezentat la momentul indicat ai pierdut dreptul de intrare, ca şi cum ai fi pierdut avionul.

Revenind la marea expoziţie Leonardo da Vinci, care se anunţă, citez dintr-o depeşă a Agenţiei France Presse, drept noul “blockbuster muzeal al anului” în Franţa. La ora la care scriam eu aceste rînduri erau deja rezervate 260 000 de intrări iar pe site-ul oficial nu se putea intra cu uşurinţă din cauza unui număr prea mare de conexiuni. Expoziţia a necesitat zece ani de eforturi, întrucît a reunit opere din diferite muzee ale lumii, şi este cea mai mare organizată vreodată în jurul acestui geniu al Renaşterii. Iar în ce priveşte Gioconda, ca nu cumva vizitatorii să rămînă frustraţi, a fost organizat un spaţiu virtual la sfîrşitul parcursului pentru o întîlnire specială cu ea.

Aflu tot din depeşe că fiecare vizitator va avea dreptul la un dialog de şapte minute cu Gioconda, prin intermediul unui sistem de imersiune în 3D. Personal mă gîndesc cu nostalgie că în urmă cu 30 de ani mi se întîmpla să merg la Luvru şi să o găsesc pe Gioconda singură. Între timp, însă, şi aceasta este poate o veste bună, industriile culturale au explodat, iar inimitatea reală cu marile opere de artă a devenit un lucru rar…