Special Paris

Autoarea articolului din Le Figaro, Armelle Bohineust, îl citează pe Nicolae Goia, ambasadorul României în Pakistan, care spune că România “ar putea primi fără probleme un milion de lucrători suplimentari, şoferi, medici, ingineri, zidari”.

“Există şantiere, în România şi în Ungaria, unde orezul, servit de preferinţă cu beţigaşe, este felul de mîncare preferat al muncitorilor. Si nu e de mirare, pentru că lucrătorii respectivi provin din Vietnam, din India sau din Sri-Lanka”, mai citim în Le Figaro. Din articolul respectiv mai aflăm că previziunile în ce priveşte creşterea economică, pentru 2020, în ţările Europei centrale şi în ţarile baltice, este de numai 3,2 la sută, şi nu de 4,8 la sută cum se prevedea iniţial.

Nu e greu de dedus că în această partea a Europei se întîmplă ceva bizar. Pe de o parte oamenii pleacă şi pe de altă parte e nevoie de braţe de muncă. Iar cazul românesc pare cel mai absurd. Citez din acelaşi articol: “Părăsită de patru milioane de locuitori, ei înşişi emigranţi în ţările occidentale unde salariile sunt mai mari, România a eliberat 11 000 de autorizaţii de muncă doar în primul semestru al anului 2019.” Le Figaro ne mai informează despre ceea ce se întîmplă în Polonia, unde anul trecut li s-a permis să lucreze legal unui mare număr de ucraineni, cam 340 000.

Revenind însă la România, probabil că românii din diasporă s-ar întoarce dacă ar exista o lege, sau o politică incitativă de revenire în ţară. Astfel de legi au fost adoptate în mai multe ţări din Europa de vest, în anumite momente ale istoriei lor recente. Ele ar trebui studiate pentru a deveni, poate, sursă de inspiraţie pentru un plan de readucere în ţară a diasporei.