Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


“Sublimarea formei” - interviu cu Doina Lemny despre expoziţia Brâncuşi de la Bruxelles

album.jpg

Albumul editat cu ocazia expoziţiei dedicată lui Constantin Brâncuşi
Albumul editat cu ocazia expoziţiei dedicată lui Constantin Brâncuşi
Image source: 
ICR / Europalia

În Belgia este în plină desfăşurare festivalul Europalia, România fiind ţara invitată la actuala ediţie. In acest context la muzeul Bozar poate fi văzută o impresionantă expoziţie dedicată lui Constantin Brâncuşi, organizată sub egida Festivalului Europalia şi a Institutului Cultural Român.

Curatoarea expoziţiei Doina Lemny, a conceput de fapt un fel de parcurs biografic complet. Vizitatorii pot admira numeroase sculpturi celebre realizate de Brâncuşi, devenite acum capodopere “clasice” ale artei moderne, precum “Muza adormită” sau “Sărutul”.

Dar publicul este invitat să descopere şi atelierul lui Brâncuşi, precum şi parcursul său între România şi Franţa, efervescenţa creativă a epocii, complicităţile sculptorului român cu alte personalităţi ale avangardei.

Prin fotografii, filme, cărţi, tablouri, desene, publicaţii de epocă, mărturii, universul lui Brâncuşi ne devine familiar, ca şi sursele sale de inspiraţie.

La microfonul lui Matei Vişniec, despre cum a fost gîndită această expoziţie fără precedent dedicată lui Brâncuşi, ne spune mai multe Doina Lemny.  

 

Doina Lemny: Când mi s-a propus să fiu curatoarea acestei expoziții m-am gândit la o idee, la un concept, de aceea am și numit-o „Sublimarea formei”, care să poată argumenta de ce Brâncuși este un artist universal. Chiar dacă el a păstrat în el această moștenire românească, cum noi toți păstrăm, nimeni nu se poate debarasa de moștenirea pe care o are din țara mumă, Brâncuși devine universal tocmai printr-un dialog pe care îl lansează cu confrații lui, cu artiștii de-o seamă cu el, cu el însuși și cu materialul. Pentru mine  a fost și aceasta aproape ca un pariu. O asemenea expoziție nu se face în viața unui curator decât o dată. Eu am făcut mai multe expoziții Brâncuși, dar expoziții dosar, așa cum le numesc eu, adică pe tematici, la centrul Pompidou și apoi altele. Dar când mi s-a propus această expoziție, mi s-a propus să facem o expoziție retrospectivă. A gândi o expoziție retrospectivă este aproape imposibil în ziua de astăzi. După cum spuneam și în alte împrejurări, Brâncuși a creat foarte puține sculpuri. Ele sunt dispersate în toată lumea. Vorbesc de operele originale. Acum circulă nu atât falsuri, cât tiraje moderne. Brâncuși, creând foarte puțin, este foarte greu să ne imaginăm că putem face o retrospectivă, să adunăm toate operele. Nici chiar retrospectiva din 1995 nu a putut aduna toate operele. Mă refer la cele trei păsări, care trebuiau să constituie templul eliberării sau templul dragostei proiectat de el în India. Cele două păsări în marmură albă și marmură neagră, care se află la Muzeul Național de Artă din Canberra, nu pot fi dislocate de acolo și bineînțeles că nici nu am încercat cunoscând foarte bine politica acelui muzeu. Pasărea a treia în bronz se află într-un muzeu din America și la fel, este foarte greu de obținut.

Matei Vișniec: Doina Lemny, în orice caz, publicul descoperă cu foarte multă bucurie foarte multe lucruri noi despre Brâncuși, despre epocă, despre parcursul său. Expoziția ne duce în interiorul unei lumi, lumea sa. Îl descoperim pe Brâncuși ca fotograf și ca cineast, ceea ce ste rar, sau ca desenator. Am rămas cu totul și cu totul emoționat descoperind acolo un desen de-al lui Brâncuși, trei copii, în peniță, de o frumusețe extraordinară. Am impresia că uneori vizitatorii caută, mai degrabă, sau sunt mai mulțumiți să descopere lucrurinoi despre Brâncuși decât să vadă sau să revadă opere clasice, pe care oricum le știu din albume și din alte expoziții.

 Doina Lemny: Cred că acesta este meritul acestui concept. Eu, restrângând numărul sculpturilor, având în vedere faptul că se obțin foarte greu, am construit conceptul în jurul ideii de simplificare, fiecare sculpura să fie prezentată alături de imaginea proiectată în fotografie. Aceasta este una dintre activitățile principale ale lui Brâncuși. El era pasionat de fotografie. După cum ați spus, expoziția arată foarte bine faptul că Brâncuși era pasionat de fotografie și vroia prin fotografie să dirijeze privirea spectatorului către o interpretare pe care el a dorit-o. Cât despre desen, așa cum ați remarcat acel desen cu trei copii, din fericire aparține unui colecționar român. Este un desen absolut sublim.Mai există unul aproape de aceeași calitate la Institutul de  Artă din Chicago. Cu această ocazie eu însămi am descoperit, în căutarea acestor desene extrordinare și guașe, și colecționari din Europa care aveau guașe. De pildă, o guașă, un cap de femeie, care este prezentat în penultima sală, un cap de femeie puțin aplecat. Se cheamă „Femeie cu un pieptăn în coc”, foarte frumos. Acest concept mi-a permis să introduc ceva cu totul nou și inedit pentru o expoziție Brâncuși, anturajul lui Brâncuși. Pentru ce? Pentru că eu am studiat de foarte multă vreme și pentru teza mea de doctorat, mediul artistic în care Brâncuși s-a dezvoltat și a creat în Paris. Astfel încât, în cadrul expoziției, cea mai mare sală este dedicată atelierului Brâncuși. Acolo se întâlneau foarte mulți reprezentanți ai avangardei pariziene, ai avagardei modiale pentru că ei trăiau la Paris. Astfel am expus opere de Modigliani, de Duchamp, de Leger pentru a arăta că Brâncuși nu era singur și nu er aun solitar, în ciuda aparențelor. Am ținut neapărat să expun și o operă de Irina Codreanu, sora Lizicăi, dansatoarea, pe care o ilustrăm cu câteva fotografii excepționale făcute de Brâncuși în timp ce ea dansează printre sculpturi. Despre Irina Codreanu se spune că a fost ucenica lui Brâncuși, dar Brâncuși nu le numea așa. Nu dorea să devină profesor de sculptură. Ea a fost în proximitatea lui Brâncuși și a fost foarte influențată de Brâncuși. Tot în această parte am expus câteva opere de Isamu Noguchi, artistul americano-japonez, care a petrecut câteva luni în atelierul lui Brâncuși. Aceasta este noutatea expoziției și ineditul expoziției.