Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bolivia, un nou epicentru de criză în America latină

2018-12-01t173744z_584098135_rc130607a5b0_rtrmadp_3_mexico-politics_0.jpg

Fostul preşedintele bolivian Evo Morales, în prezent în exil în Mexic
Fostul preşedintele bolivian Evo Morales, în prezent în exil în Mexic
Image source: 
REUTERS/Carlos Jasso

Evenimentele din Bolivia, unde preşedintele Evo Morales a demisionat sub presiunea manifestanţilor dar şi a armatei şi a poliţiei, reverberează în întreaga Americă latină. Si alte ţări sunt în criză pe acest continent. Evo Morales se afla la putere din 2006 şi devenise cel mai vechi preşedinte în exerciţiu din America latină. Stînga latino-americană califică evenimentele din Bolivia drept o lovitură de stat pe care o condamnă categoric. La Washington, preşedintele Donald Trump salută plecarea lui Evo Morales ca o victorie a democraţiei.

Putem spune că America latină rămîne terenul unor puternice turbulenţe şi înfruntări politice. Un continent în care stînga este încă puternică şi pasională iar democraţiile fragile. Liderii din Venezuela, Nicaragua şi Cuba sunt de partea lui Evo Morales. În Brazilia, fostul preşedinte Lula da Silva, care tocmai a ieşit din închisoare unde a stat peste un an şi jumătate sub acuzarea de corupţie, este un simpatizant al lui Morales. Dar nu şi actualul preşedinte de dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro.

În Argentina, guvernul preşedintelui liberal Mauricio Macri, aflat la sfîrşit de mandat, nu-şi ascunde ascunde satisfacţia în urma plecării lui Morales, dar noul preşedinte argentinian, Alberto Fernandez, peronist de centru-stînga, deplînge “lovitura de stat” din Bolivia. Un continent latino-american divizat reacţionează deci în faţa acestei crize boliviene.   

Evo Morales a fost primul preşedinte bolivian avînd origini amerindiene, în ţara latino-americană cu cel mai mare procent de amerindieni. Dintre cei 11 300 000 de bolivieni, 62 la sută sunt, cum se spune în limbaj mediatic, indigeni, urmaşi ai incaşilor care trăiau pe platourile Munţilor Anzi. Venirea la putere a lui Morales, în 2006, cu un proiect socialist şi multe măsuri în favoarea celor mai defavorizate pături ale populaţiei, a fost un moment de speranţă în Bolivia. Evo Morale a reuşit chiar să modifice Constituţia pentru ca amerindienii să aibă mai multe drepturi. Din 1825, de cînd şi-a obţinut independenţa, Bolivia este însă foarte des marcată de tulburări politice. De atunci încoace sunt recenzate 200 de puciuri sau tenative de lovituri de stat, iar uneori s-a întîmplat ca în doar 48 de ore să se producă două sau chiar trei răsturnări de guvern.

Economic vorbin, Bolivia reprezintă şi ea un paradox. Este una dintre ţările cele mai sărace din America latină, dar dispune de a doua mare rezervă de gaz de pe continent. Anul trecut Bolivia a afişat o creştere economică de invidiat, 4,2 la sută, iar naţionalizările iniţiate de Evo Morales în diferite sectoare economice au avut ca efect deblocarea unor bugete importante pentru programe sociale. Cu o lună în urmă nimeni nu credea că o explozie de nemulţumire atît de puternică l-ar putea forţa pe Evo Morales să plece în exil, deşi se bănuia că rezultatul alegerilor prezidenţiale a fost falsificat. Fără îndoială, acest om care a cunoscut sărăcia extremă în tinereţea sa prinsese gustul puterii şi manevra pentru a se menţine în fruntea statului pe viaţă. El este însă, poate, şi victima unui val de revolte şi nemulţumire care traversează întregul continent.

Nici în Chile nimeni nu bănuia că ar putea să se producă o veritabilă revoltă de masă în urma unei simple măsuri de scumpire a preţului la biletul de metrou. Un editorialist argentinian, Federico Merke, vede în toate aceste mişcări din America latină o revoltă a claselor mijlocii. In Ecuador, în Brazilia, în Mexic, în Peru nemulţumirile populare, chiar dacă nu par să aibă toate aceeaşi cauză, sunt expresia unor inegalităţi tot mai grave de pe planetă.

În articolul său, reluat de revista Courrier International, Federico Merke mai vede sursa tuturor frustrărilor şi în actuala globalizare a unui capitalism fără reguli şi legi. Tarile din emisfera nordică, prosperă şi cu o lungă tradiţie democratică, ar fi trebuit să “calmeze” acest capitalism triumfalist născut de fapt după căderea Zidului de la Berlin, astfel încît ţările din emisfera sudică să se poată dezvolta şi ele în condiţii mai umane. În absenţa altor utopii care s-au prăbuşit, construirea unui capitalism cu faţă umană pare a fi acum ultimul recurs pentru ca întreaga planetă să nu se prăbuşească în haos.