Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Florentina Postaru: o carte apărută în Franţa despre cum era viaţa şcolarilor în România comunistă

img_5375.jpg

Image source: 
Editions Bayard

În Franţa, a apărut la editura Bayard o carte semnată de Florentina Postaru care îşi povesteşte cu umor şi cu un remarcabil spirit de observaţie copilăria petrecută în anii dictaturii din România. Născută în 1977 la Tulcea, pasionată de literatura franceză, Florentina Postaru trăieşte în prezent în Bretania, colaborează la un post de radio local şi deseori intervine în şcoli şi licee pentru a le povesti copiilor şi adolescenţilor francezi cum era să fii elev în anii dictaturii ceauşiste.

Precizez că pe coperta cărţii apar două nume, unui românesc şi altul francez. Florentina Postaru îşi povesteşte cu graţie şi inteligenţă anii petrecuţi pe băncile şcolii la Tulcea, iar desenatorul Serge Bloch ilustrează într-un mod fin şi inspirat momentele descrise de autoare. Titlul cărţii ar putea să surprindă: “Heureux qui, comme mon aspirateur…” (Fericit cel care, precum aspiratorul meu…). Titlul este o parafrază la un celebru poem al poetului francez Joachim du Bellay, care a trăit în secolul al XVI-lea, autorul unui sonet intitulat “Heureux celui qui, comme Ulysse…” (Fericit cel care, ca Ulise). Acest titlul celebrează norocul celor care se întorc pînă la urmă acasă dintr-o călătorie aventuroasă.

Cam aşa am receptat şi eu mesajul cărţii scrisă de Florentina Postaru: ea a simţit nevoia de a-şi povesti în franceză o experienţă care este a ei personală dar aparţine şi multor milioane de copii români. In prezent, însă, toate acele detalii încep să ţină mai mult de istorie, ba chiar de un fel de muzeu al dictaturii. Sunt absolut delicioase, chiar emoţionante (cel puţin pentru mine, întrucît m-am recunoscut în ele) detaliile despre ce însemna să fii “şoim al patriei” sau “pionier”. Sau despre cum se mergea la practică agricolă în primele săptămîni ale anului şcolar. Savuroase “amănuntele” legate de diferitele materii predate în acei ani, despre uniformele care aveau un număr de identificare, despre filmele şi cărţile copilăriei, despre cum se derulau serbările şcolare, orele de sport, aniversările între colegi… S-ar spune că Florentina Postaru are o memorie de computer: nu a uitat nimic iar farmecul cărţii sale constă în constelaţia de informaţii, precum şi în numeroasele fotografii reproduse în carte.

Din toate punctele de vedere această carte-album de 275 de pagini este o reuşită. O reuşită literară în primul rînd pentru că Florentina Postaru povesteşte fără analize sofisticate, aş spune că nu se erijează în judecător al epocii, îşi păstrează doar statutul credibil de martor ocular. Ea îi lasă pe cititorii potenţiali să emită judecăţi legate de tunelul prin care a trecut România în anii ceauşismului… Deşi, cum o spune chiar autoarea, oamenii nu au fost trişti în acea perioadă chiar 24 de ore din 24, viaţa trebuia trăită iar din instinct copiii s-au bucurat de ceea ce aveau: părinţi grijulii, profesori pasionaţi, jocuri, cărţi, excursii… Există o undă de nostalgie care traversează această carte, nu după “epoca de aur” ci după “vîrsta de aur” a fiecărui om.

Cartea este remarcabilă şi datorită talentului de ilustrator al lui Serge Bloch, o somitate în materie, cu colaborări, printre altele, la mari publicaţii americane. Personajele şi situaţiile captate de Serge Bloch au viaţă pentru că artistul stăpîneşte o linie nervoasă şi sugestivă, între caricatură tandră şi desen cu tîlc.

“Grandir dans la dictature roumanie” (A creşte mare în anii dictaturii din România). Acesta este subtitlul cărţii, plasat pe copertă astfel încît totul să fie clar pentru public. Si aş spune că publicul francez, mai ales cel tînăr, nu are decît de cîştigat citind şi păstrînd în bibliotecă această carte-album. Ea este un tezaur de informaţii, o călătorie în timp şi o poveste personală întrucît o urmărim pe Florentina de cînd era mică pînă la anii studenţiei petrecuţi la Bucureşti, un moment important al cărţii fiind căderea comunismului.

Modul de a povesti al Florentinei Postaru are ceva luminos în el, în ciuda unei note de tristeţe. Cartea emoţionează prin sinceritatea sa şi cred că pentru publicul tînăr francez poate fi un excelent material didactic, complementar unor lecţii de istorie.