Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Interviu cu istoricul Adrian Cioflâncă: lungul drum de la documente la manualele de istorie

tara-moarta-poster.jpg

Image source: 
Radu Jude

“Luna Filmului Documentar” este o manifestare care se desfăşoară, în fiecare an, în luna noiembrie şi a ajuns la a 20-a ediţie. Organizatorul este asociaţia “Imagini în biblioteci”. 2300 de locuri culturale, sociale şi educative participă la eveniment, în Franţa şi în numeroase ţări din lume, cu filme pe tematici dintre cele mai diverse.

La Paris, Memorialul Holocaustului a programat joi 14 noiembrie filmul documentar “Ţara moartă”, realizat de Radu Jude.

Invitatul nostru în cele ce urmează este consilierul istoric al filmului, Adrian Cioflâncă, directorul Centrului de cercetări privind istoria evreilor din România.

Aflat la Paris pentru a prezenta acest film, Adrian Cioflâncă a acordat un interviu RFI-ului la microfonul lui Matei Vişniec. Iar prima întrebare a fost legată de impactul pe care astfel de filme l-ar putea avea în România asupra manualelor şcolare.  

.