Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Un pod se prăbuşeşte lângă Toulouse. Bilanţ: doi morţi

pont.jpeg

Podul de lângà Toulouse care s-a pràbusit în dimineata zilei de 18 noiembrie 2019 în râul Tarn
Podul de lângà Toulouse care s-a pràbusit în dimineata zilei de 18 noiembrie 2019 în râul Tarn
Image source: 
Twitter/@Olivier Le Corre

O adolescentă de 15 şi şoferul unui camion au murit în urma prăbuşirii unui pod suspendat nu departe de oraşul francez Toulouse. Potrivit prefecturii regionale, cel puţin un camion, o maşină şi poate o furgonetă circulau pe pod în momentul prăbuşirii acestuia în râul Tarn.

Adolescenta de 15 ani, decedată în urma prăbuşirii podului, circula în maşina condusă de mama ei. Aceasta din urmă a putut fi salvată de martori. A decedat şi şoferul camionul care a căzut în apă şi se verifică dacă nu cumva există şi un alt vehicul implicat în această dramă rarisimă în Franţa.

5 persoane – martori şi pompieri veniţi în ajutor – au fost rănite în cursul operaţiunilor de salvare. In total, circa 80 pompieri – inclusiv unii specializaţi în căutări subacvatice - au fost desfăşuraţi în zona accidentului. De asemenea, trei elicoptere survolau zona podului prăbuşit.

Podul, lung de peste 150 de metri şi larg de 5 metri, lega localităţile Mirepoix-sur-Tarn şi Bessières. El a fost construit în 1931 şi era întreţinut în mod regulat. Lucrări complete de renovare au avut loc în 2003 iar ultimul control a avut loc acum doi ani. In urma acestuia nu s-a găsit nicio problemă legată de structura podului, a precizat primarul unei comune învecinate.

Ancheta care s-a declanşat ar urma să determine dacă nu cumva camionul care se afla pe pod în momentul accidentului nu depăşea tonajul maxim admis pe construcţie, adică 19 tone.

Un pod se prăbuşeşte lângă Toulouse. Bilanţul este de cel puţin un mort şi un dispărut