Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cînd “adevăratul Brexit” ar putea fi altul, mai precis un divorţ franco-german…

9782812201462-475x500-1.jpg

Image source: 
Editions Ramsay

Noua Comisie europeană condusă de o femeie, germana Ursula von der Leyen, reprezintă “un nou start pentru Europa”. Numeroşi editorialişti europeni remarcă acest lucru, dar fără prea mult entuziasm. În Franţa, cotidianul Libération observă chiar că noua Comisie europeană a fost aprobată cu un număr mai mare de voturi decît cea precedentă condusă de Jean-Claude Juncker. Dar contextul actual pare mult mai dificil decît cel cu care a fost confruntată vechea comisie. Iar un analist francez, bun cunoscător al relaţiilor franco-germane, afirmă chiar într-un eseu că “adevăratul” Brexit s-ar putea să nu fie cel care este atît de vizibil.

Antoine Santoni, este numele specialistului în geopolitică europeană care crede că adevăratul divorţ pe cale să se producă acum în Europa nu este cel al Marii Britanii de Uniunea Europeană ci cel dintre Franţa şi Germania. Acest expert economic care participă la lucrările mai multor grupuri de reflecţie (sau think thanks cum li spune în engleză) a publicat de altfel luna trecută, la editura Ramsay, o carte intitulată “Brexit-ul franco-german: mit sau realitate”.

Titlul are motive să intrige, cu atît mai mult cu cît el are valoarea unui avertisment şi nu este constatarea unui fenoment ireversibil. Într-un interviu acordat revistei l’Express, este vorba de numărul apărut miercuri 27 noiembrie, Antoine Santoni afirmă următoarele: “De la epoca Kohl-Mitterrand, nu mai există nici un mare proiect franco-german şi nici o viziune comună în privinţa construcţiei europene. După căderea zidului de la Berlin, Gemania a considerat că are mai puţină nevoie de Franţa. Cînd a decis să abandoneze energia nucleară şi, mai recent, să-şi deschidă larg proţile pentru migraţi, Berlinul nu a consultat nici Parisul şi nici un alt partener european”.

Ideea principală de la care porneşte Antoane Santoni în cartea sa nu este o noutate. Si ea poate fi fomulată în felul următor: Uniunea franco-germană este unul dintre pilonii Uniunii Europene. Dacă acest pilon franco-german se prăbuşeşte, întregul edificiu se prăbuşeşte şi el. Teza principală a expertului francez se bazează deci pe această idee precum şi pe observaţia că în prezent cuplul franco-german traversează o criză de încredere. Dacă tensiunile actuale dintre Paris şi Berlin nu sunt calmate, vom avea, scrie Antoine Santoni “un Brexit franco-german.” El se mai întreabă, în stilul unui autor de romane poliţiste, cui foloseşte “crima”, altfel spus cine ar putea fi principalul beneficiar al unei Europe slăbite?

De aici pot începe multe speculaţii. Atitudinea Marii Britanii, cel puţin, este clară. Curînd ea nu va mai depinde de legislaţia comunitară şi va putea deveni un înfloritor paradis fiscal, un fel de Singapore la porţile Europei. Dar Germania? Ce cîştigă Germania prin manevrele sale, prin refuzul de a nu răspunde unor propuneri franceze (de exemplu aceea de a instituire a unui buget comun de natură să finalizeze crearea monedei europene)? Aceste ezitări şi temporizări germane în relaţiile cu Franţa sunt numite de Antoine Santoni “berlinade”. Sigur, nimic nu a fost niciodată simplu între Franţa catolică şi Germania luterană…

Pentru a nu intra într-o zonă speculativă prea alarmantă, economistul francez imaginează în cartea sa o situaţie mai degrabă literară. François Mitterrand şi Helmut Kohl, sub şocul Brexit-ului, se trezesc din mormintele lor şi încep să analizeze gravitatea situaţiei, punîndu-şi următoarea întrebare: unde ar putea fi găsit noul fundament al relaţiilor franco-germane, pentru ca încrederea să revină în sînul cuplului? Nu ar putea deveni oare, chiar Brexit-ul această sursă de încredere, şi un fel de trezire chiar pentru întreaga Europă?

In interviul său din L’Express Antoine Santoni îi consideră pe verzii germani capabili să scoată Germania din logica “berlinadelor” şi să impună o atitudine “transnaţională”. Acum, întrucît Germania şi-a impus candidatul în fruntea executivului de la Bruxelles, ceea ce Franţa a acceptat, poate că va fi relansată şi complicitatea dintre Berlin şi Paris spre binele Europei post-Brexit.