
Special Paris
Raport privind schimbările climaterice: anul 2019 cel mai cald înregistrat vreodată
marchedusiecleaparis16mars_0.jpg

Bine ar fi ca aceste concluzii să poată avea un efect asupra Conferinţei care se derulează la Madrid sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite în privinţa schimbărilor climaterice. Nu este însă pentru prima dată că astfel de rapoarte cifrate şi documentate apar chiar în momentul cînd responsabilii politici şi economici planetari se întîlnesc pentru a încerca să-şi asume noi angajamente în vederea limitării poluării. Si trebuie spus că avizul experţilor nu pare să ajungă la urechile centrelor de decizie.
Noul raport arată că perioade de caniculă s-au multiplicat, ca şi „fenomenele extreme”. În zonele în care au loc des inundaţii s-ar părea că va ploua şi mai mult, iar în zonele aride soarele va arde şi mai tare. Oceanul planetar este cu 26 la sută mai acid decît la începutul erei industriale. Din cauza schimbările climaterice unele regiuni sunt confruntate din nou cu spectrul foametei, deşi acest flagel părea eradicat. Potrivit cifrelor furnizate de raport, în jur de 820 de milioane de oameni au fost subnutriţi anul trecut.
De 25 de ani se tot discută despre reducerea emanaţiilor de gaze cu efect de seră. Fără vreun efect notabil, însă, pentru că anul 2018 este unul record în materi de concentrare a gazelor poluante. Iar pe ansamblul deceniului care se încheie, anul 2019 este cel mai cald, şi s-ar părea că este cel mai cald din istoria aventurii umane... Vor şti oare liderii politici să proceseze aceste informaţii?
Unii experţi spun că nimic nu este încă pierdut dată lumea va înţelege că nu mai e timp de... pierdut. Alţii spun că umanitatea s-a înscris deja pe panta ireversibilă a dezastrului. Uniunea Europeană ar trebui să dea tonul trezirii şi al acţiunii energice, iar Conferinţa de la Madrid este o bună ocazie pentru ieşirea din absurditatea inacţiunii.