Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Regizorul Iosif Demian despre incendiile din Australia: "suntem cu valizele pregătite pentru a fi evacuaţi în orice moment"

bagaje_personale_pentru_o_iminenta_evacuare.jpg

Sursa imaginii: 
Iosif Demian

Comunitatea internaţională se mobilizează în ajutorul Australiei unde peste cinci milioane două sute cincizeci de mii de hectare de păduri şi arbuşti au fost răvăşite de flăcări. Franţa, prin vocea preşedintelui Emmanuel Macron, şi-a oferit ajutorul operaţional în lupta pe care pompierii australieni o duc împotriva focului.

Numeroase mărturii au apărut în presă despre efectele dezastruoase ale incediilor asupra florei şi a faunei australiene, dar şi asupra oamenilor. Un ministru australian, citat de Le Monde, a comparat incendiile catastrofale cu efectul unei bombe atomice.

Ascultaţi în continuare mărturiile regizorului de origine română Iosif Demian care trăieşte de peste 30 de ani în Australia, mai precis la Sydney. Iosif Demian ne vorbeşte în interviul următor, realizat de  Matei Vişniec, atît despre stresul cotidian al australienilor cît şi despre incompetenţa responsabililor politici foarte criticaţi în acest moment.

Iosif Demian a realizat mai multe filme importante înainte de a pleca din România, în 1985, printre ele numărîndu-se "O lacrimă de fată". Tot el este cel care a semnat imaginea la filmul "Nunta de piatră" realizat de Dan Piţa şi Mircea Veroiu.

"Suntem cu valizele pregătite pentru a pleca în orice moment. Autorităţile ne-au obligat să ne instalăm pe telefonul mobil o aplicaţie prin care putem fi anunţaţi dacă flăcările se apropie de casa noastră. Primul ministru australian este foarte criticat întrucît în plină criză s-a dus în vacanţă în Hawai. Schimbările climaterice sunt evidente, dar responsabilii politici australieni au refuzat să adopte măsurile recomandate de acordurile de la Kyoto sau de la Paris."