Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Scenariile unei eventuale riposte iraniene după moartea lui Qassem Soleimani

iran.jpg

Ghidul suprem iranian, aiatolahul Ali Khamenei, si presedintele iranian Hassan Rohani se roagà în fata cosciugului generalului Qassem Soleimani, ucis în 3 ianuarie 2020 de un bombardament american din Irak
Ghidul suprem iranian, aiatolahul Ali Khamenei, si presedintele iranian Hassan Rohani se roagà în fata cosciugului generalului Qassem Soleimani, ucis în 3 ianuarie 2020 de un bombardament american din Irak
Image source: 
Reuters

Patru zile după moartea generalului iranian Qassem Soleimani, ucis de o bombă americană în Irak, autorităţile de la Teheran caută să vadă care este cea mai bună replică pe care o pot da americanilor. Ce opţiuni sunt pe masa iranienilor?

Dornic să nu apară ca un om slab, aiatolahul Ali Khamenei, numărul unu al regimului de la Teheran, ar putea alege metoda forte, adică o ripostă militară. Potrivit unui raport al serviciilor de informaţii americane publicat luna trecută şi citat de agenţia Reuters, Iranul are trei opţiuni: programul său de rachete balistice, forţele navale şi miliţiile din Siria, Irak şi Liban.”

Teheranul spune că are în dotare rachete de mare precizie, rachete de croazieră capabile să atiungă baze militare americane din Golful persic şi Israelul, duşmanul numărul unu al molahilor de la Teheran.

Iranul sau aliaţii săi din regiune ar putea de asemenea să atace petroliere din Golf sau din Marea roşie, căi maritime strategice pentru ţiţei dar şi pentru comerţul internaţional.

In acelaşi sens, Iranul ar putea bloca strâmtoarea Ormuz prin care trece o cincime din petrolul mondial. Acest lucru ar provoca deîndată o creştere bruscă a preţului barilului de aur negru.

Pentru a contra prima putere militară din lume, agenţia Reuters mai aminteşte că „Iranul a optat în trecut pentru tactici asimetrice. S-a sprijinit pe simpatizanţii săi din regiune cărora le-a furnizat ani de zile arme şi expertiză. Astfel, în Yemen, miliţiile huti au folosit rachete şi drone fabricate în Iran pentru a bombarda aeroporturi din Arabia saudită. In Irak, recent, miliţii şiite sprijinite de Iran, au atacat bazele în care se află forţele americane”.

Nu în ultimul rând, Iranul ar putea ataca ţinte departe de regiunea Orientului apropiat. Ambasada israeliană din Buenos Aires şi o clădire a asociaţilor evreieşti din Argentina fuseseră astfel victimele unor atacuri sângeroase comise la începutul anilor 90 de miliţiile Hezbollah.

Un cercetător de la Institutul Carnegie citat de Reuters e de părere că „Iranul îşi poate permite cu greu un război total cu SUA, mai ales în contextul sancţiunilor economice, al agitaţiilor interne şi, în plus, fără Soleimani”.

Scenariile unei eventuale riposte iraniene după moartea lui Qassem Soleimani