Acalmie temporară în criza Iran - Statele Unite

Pentru moment nu ştim cît de durabilă va fi această acalmie, dar nici nu sunt semne că lichidarea generalului Qassem Soleimani ar putea deveni pretextul declanşării unui al treilea război mondial. Unii comentatori au comparat uciderea sa din ordinul lui Donald Trump cu atentatul din iunie 1914 de la Sarajevo împotriva prinţului moştenitor al Imperiului austro-maghiar, punctul de pornire al primei conflagraţii mondiale. Exagerările nu lipsesc în context de adrenalină mediatică. Ceea ce nu înseamnă că Iranul nu va studia în continuare alte scenarii pentru a lovi în intersele americanilor.

Istoricul francez Ran Halévi, care acordă un interviu cotidianului Le Figaro, consideră că Irakul ar putea fi pe viitor victima cofruntării dintre Iran şi Statele Unite. Există chiar şi spectrul unei fragmentări a Irakului, între sudul şiit şi nord-vestul sunit. Cum există deja şi o zonă kurdă în Irak, ne putem într-adevăr pune întrebarea viabilităţii acestui stat, pe care de fapt americanii l-au destabilizat prin intervenţia din 2003. Paradoxul este că la acea oră Teheranul nu avea absolut nici o influenţă asupra regimului de la Bagdad dominat de suniţii minoritari în Irak. Acum lucrurile stau exact invers, minoritatea sunită se răzvrăteşte acuzînd Iranul şiit de infiltrare a statului.

Atacul cu rachete ordonat miercuri de Teheran împotriva unor baze militare din Irak a avut într-un fel rolul de a-i ajuta pe ayatolahi să iasă cu faţa curată dintr-o încleştare mediatică, după ce au promis lumii întregi o teribilă răzbunare împotriva Americii care l-a ucis pe Suleimani. Regimul integrist se poate într-adevăr lăuda acum că a ordonat un atac direct asupra unor obiective americane, fără să fi recurs la intermediari, de exemplu la miliţiile şiite pro-iraniene din Irak. In perspectivă, însă, iranienii vor face tot posibilul pentru ca viaţa soldaţilor americani în Irak să devină un calvar. Obiectivul Teheranului este fără îndoială acela de a-i vedea pe americani plecaţi din Irak, aşa cum cere de altfel şi Parlamentul de la Bagdad.

Occidentalii se tem însă că o astfel de plecare ar însemna reactivarea jihadismului în regiunile irakiene sunite. Nu întîmplător în alocuţiunea sa de miercuri Donald Trump a ţinut să le întindă totuşi o mînă iranienilor spunîndu-le "avem un inamic comun, Organizaţia stat islamic".

Acalmia pe care o evocam la început se datorează poate şi apelurilor la calm lansate de europeni, de China şi de Rusia, de ONU, de papa de la Roma, şi în general de comunitatea internaţională. Chiar dacă Donald Trump le cere direct europenilor să se retragă din acordul nuclear semnat cu Iranul, Uniunea Europeană continuă să pledeze pentru menţinerea acestuia, la fel şi Rusia şi China. Preşedintele Consiliului european, Charles Michel, a făcut o nouă declaraţie clară în acest sens, şi s-a întreţinut prin telefon şi cu preşedintele iranian Hassan Rohani cerîndu-i să nu comită ireparabilul, altfel spus să nu reactiveze programul nuclear.

În ce-l priveşte pe Donald Trump, încrederea în capacităţile sale de lider mondial a scăzut pe plan internaţional după această criză. Pe plan intern, însă, după cum rezultă dintr-un sondaj evocat de Agenţia France Presse, el beneficiază de un plus de simpatie. Nu este exclus ca "eliminarea" lui Qassem Soleimani să-i furnizeze lui Trump un plus de oxigen în campania pentru realegerea sa la Casa Albă în noiembrie anul acesta. "Postura de comandant suprem" cu spirit de iniţiatitivă adoptată de Donald Trump este un "argument electoral", scrie corespondentul la Washington al cotidianului Le Monde. Acumularea de prea multă putere în mîinile unui om cu caracter imprevizibil îi nelinişteşte însă pe unii deputaţi americani. Ei încearcă de altfel, acum, să modifice cadrul instituţional care îi permite lui Donald Trump să "elimine" pe cine doreşte şi cînd doreşte în numele intereselor americane.