
Special Paris
Davos 2020: Donald Trump vs Greta Thunberg, două viziuni diametral opuse despre lume
greta.jpg

Unul dintre primii vorbitori ai zilei a fost Donald Trump. Seful Casei albe a profitat de tribuna de la Davos pentru a critica şi respinge „prezicerile de apocalipsă” şi „profeţii de rău augur”. Un discurs susţinut în faţa unei asistenţe numeroase în care se afla şi Greta Thunberg şi căreia, indirect, preşedintele american i se adresa. Intr-adevăr, în cursul după-amiezii, adolescenta suedeză a animat o sesiune de lucru botezată „Cum să evităm apocalipsa climatică?”.
In disursul ei de la Davos, Greta Thunberg regretase că în materie de combatere a încălzirii climei „nimic nu s-a făcut. Emisiile de CO2 nu au diminuat în ciuda discursurilor ţinute de elitele politice şi economice” a mai spus tânăra suedeză. „Casa noastră arde mai departe iar inacţiunile voastre alimentează flăcările. Vă cerem să faceţi ceva ca şi cum v-aţi iubi copii mai mult ca orice altceva” a punctat Greta Thunberg. Rămâne de văzut ce impact vor avea aceste noi puneri în gardă. O certitudine însă: prima zi a acestei ediţii a Forumului de la Davos a afişat două viziuni ale lumii diametral opuse.
Intr-o recentă anchetă realizată în rândul a 1.600 de mari patroni, cabinetul PriceWaterhouseCooper (PwC) nota că schimbările climatice nici măcar nu figurează în topul primelor 10 ameninţări pentru economia mondială!
Ce-i sperie pe patroni, ce îi face să fie pesimişti pentru viitor?
Cabinetul PwC notează că patronii sunt, de o manieră generală, tot mai pesimişti privind economia. Procentul pesimiştilor este echivalent cu cel care exista în ajunul crizei financiare din 2008. Să însemne oare asta că suntem în pragul unei noi crize?
PriceWaterhouseCooper e tentat mai degrabă să spună că intrăm într-o nouă eră. Tehnologiile evoluează foarte repede şi sunt deci greu de stăpânit. Ele reprezintă ameninţări dar oferă şi oportunităţi. Inegalităţile sociale şi de redistribuire sunt alţi factori care-i neliniştesc pe patroni. Toate aceste lucruri repun în cauză viziunea pe care o au patronii despre viitorul lor întrucât îi obligă să se adapteze unui univers, unui context în perpetuă mişcare tot mai rapidă. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe marii patroni ne spune Bernard Gainnier, preşedinte PwC Franţa şi Africa francofonă. „Patronii sunt preocupaţi în primul rând de un exces de reguli. Apoi, există fenomene care au apărut în ultimii 3-4 ani legate de chestiuni de geopolitică, de conflictele comerciale şi de creşterea populismelor. Aceste fenomene îngrijorează mult mai mult decât acum 5 ani. In schimb, ce este surprinzător în acest studiu este că în timp ce toată lumea vorbeşte de urgenţa climatică, mediul înconjurător nu este în opinia lor printre primii 10 factori de frânare a creşterii economice” constată Bernard Gainnier.
In acest context, să mai notăm că potrivit unui raport al ONG-ului Greenpeace, zece bănci care vin în mod regulat la Forumul de la Davos au finanţat între anii 2015-2018 sectorul economiilor fosile cu 1.000 de miliarde de dolari!
Cum aminteşte ziarul Le Monde, „Forumul însuşi, taxat uneori de ipocrizie climatică din cauza baletului de avioane, elicoptere şi limuzine care circulă în aceste zile la Davos, a decis să ia o serie de măsuri anul acesta. Astfel, au fost interzise ustensilele de unică folosinţă, se propun invitaţilor şi bufete fără carne şi se dau sfaturi privind carburanţii utilizaţi de avioanele private”.