Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


China a devenit al doilea producător de arme din lume

arme.png

Azi, firmele chinezesti sunt cele care furnizeazà în principal arme Armatei populare de eliberare
Azi, firmele chinezesti sunt cele care furnizeazà în principal arme Armatei populare de eliberare
Image source: 
RFI/Stéphane Lagarde

Potrivit raportului Institutului de cercetare privind pacea internaţională (SIPRI) cu sediul în Suedia, China a devenit al doilea producător de arme din lume. Tara se clasează în spatele SUA dar în faţa Rusiei.

Cu toate că cifrele privind producţia de arme în China sunt foarte greu de obţinut, Institutul de cercetare privind pacea internaţională (SIPRI), organism bazat în Suedia, spune că Beijingul a devenit al doilea producător mondial de arme.

Progresia înregistrată de China este impresionantă dacă ne amintim că până nu demult, până acum un deceniu, ţara depindea de importurile ruseşti şi ucrainene ca să se înarmeze. Azi, societăţi chinezeşti – toate de stat - au preluat ştafeta şi ele sunt cele care furnizează în principal Armata populară de eliberare. China nu mai este devansată decât de americani dar i-a depăşit pe ruşi.

Trei firme chinezeşti se află în topul primilor zece producători mondiali de armament. Institutul din Suedia evaluează între 63 şi 72 de miliarde de euro valoarea armelor chinezeşti vândute anual.

Autorii raportului mai subliniază că firmele chinezeşti sunt mult mai specializate decât omoloagele lor străine. Cea mai importantă societate de armament din China fabrică astfel numai avioane sau produse pentru avioane. Majoritatea producătorilor din restul lumii acoperă o gamă mult mai largă de produse militare.

China a ajuns chiar să exporte arme, e pe locul 5 în lume la acest capitol, lucru îngrijorător dacă precizăm că ţara nu a semnat decât foarte puţine acorduri privind controlul armamentelor. Beijing spre exemplu nu a ratificat Tratatul privind comerţul cu arme adoptat de ONU în 2013 şi care urmăreşte moralizarea comerţului internaţional cu arme.

China a devenit al doilea producător de arme din lume