Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (178): Un fait de société, persecuția morală instituțională

w980-p16x9-france_telecom_suicides432.jpg

Mai multe cadre de conducere de la France Télécom au răspuns în faţa justiţiei pentru hărţuiri morale comise între 2007 şi 2010.
Mai multe cadre de conducere de la France Télécom au răspuns în faţa justiţiei pentru hărţuiri morale comise între 2007 şi 2010.
Image source: 
AFP PHOTO ALAIN JULIEN

Cuvîntul de “hărţuire” revine destul de des în multe scandaluri sexuale, dar există şi alte tipuri de hărţuiri, de exemplu morale. Scriitorul Virgil Tănase evocă în cronica bilingvă următoare un scandal de hărţuire într-o intreprindere din Franţa, cu un detur prin România.

C’est ce que l’on nomme bien un fait de société.

Les actes répréhensibles remontent à une dizaine d’années en arrière et la sanction des coupables a été, c’est vrai, dérisoire, plutôt symbolique. Ecoul mediatic a fost și el pe cât de vajnic pe atât de rapid, ca tot ce ține de presă unde cuvântul spus și chiar scris moare odată cu ziarul care a doua zi nu mai e bun decât la împachetat brânză. Il n’en reste pas moins que la justice d’un pays qui se veut un exemple pour notre merveilleuse Europe unie – la coada căreia s-a agățat și vagonul cu roți politice cam șchioape al României – a condamné quelques anciens dirigeants d’une grande entreprise d’Etat pentru delictul de, citez, « harcèlement moral institutionnel », ceea ce s-ar traduce nu prin „hărțuială” ci mai degrabă prin „persecuție morală instituțională”.

Ca mai întotdeauna, în boxa acuzaților de la Tribunalul corecțional de la Paris nu se aflau decât niște țapi ispășitori care, în funcțiile înalte pe care le aveau – président directeur général ou directeur des ressources humaines – n-au făcut decât să aplice indicațiile instanțelor politice ale vremii. Persuadée des vertus d’une économie libérale, l’autorité politique avait demandé et toléré des comportements que la justice estime aujourd’hui délictueux mais que l’on peut à juste titre considérer, d’un point de vue moral, criminels. Despre ce este vorba? În mare, pentru că nu are rost să stricăm vorbele comentând o situație devenită de-o extremă banalitate în lumea Europei unite, în urma unei „directive europene” statul francez se deposedează de o instituție jugée autrefois stratégique, France Télécom, pour ouvrir la voie à sa privatisation et à la libre concurrence. Pour faire face à cette situation, l’entreprise dont l’Etat reste quand même actionnaire minoritaire, trebuie să se delesteze de 22.000 de salariați pe care nu-i poate da afară fiind protejați de statutul de funcționari publici. Așa încât îi persecută cu bună știință împingând la sinucidere câteva zeci de angajați.

Persecuția morală instituțională care până acum échappait à l’attention de la justice devient un acte qui mérite sanction et qui, dans un Etat de droit, ne doit pas rester impuni.

Cela étant dit – și constatat –  je ne puis m’empêcher de me rappeler le cas de mon ami, le poète Cezar Ivănescu. Moartea lui, care m-a îndurerat și, când am aflat în ce condiții a avut loc, m-a revoltat, apasă neîndoielnic, sau ar trebui să apese, pe conștiința unei instituții care, nefiind o cărămidă, devrait transférer ce poids  sur la conscience d’un certain nombre d’individus dont je n’ai pas l’impression qu’ils ont fait amende honorable, ni qu’ils sont dans l’œil cyclonique d’une justice roumaine a cărei șubrezenie am putut-o constata personal în cazul scriitorului Nicolae Breban, trimis și el de faimosul Consiliu Național de cercetare a dosarelor securității în fața unui tribunal cu argumente care ar face să râdă și curcile dacă acestea n-ar sta cu frica-n sân că investigațiile faimosului Consiliu deja citat pourraient conclure, ca și-n alte cazuri, qu’elles ont été de mèche avec l’ancien régime puisqu’elles ont pondu des œufs pendant les années noires du totalitarisme. Justement, pendant ces années-là où certains, peu nombreux, se battaient avec le pouvoir, Cezar Ivănescu le-a fost mereu, nedesmințit, alături. Înfricoșat cu atât mai mult cu cât orgoliul unui talent excepțional îl îndemna să se lupte singur, își înfrângea temerile opunând regimului totalitar mai mult decât o operă fundamental contestatară, jalnic mutilată de cenzură, ci însăși ființa lui de-o cinste de care, pe atunci, puțini dădeau dovadă.

Denigrat de instituția mai sus amintită cu o ușurătate de țânc qui dans le préau de la maternelle croit jeter des glands quand il manipule des bulles empoisonnées et qui estime ensuite qu’il suffit de dire « Ah, je ne savais pas que ces choses-là explosent… », pour être disculpé, Cezar Ivănescu, hărțuit moral de o instituție de stat, a fost ucis de o mâhnire grea. O mâhnire cu atât mai greu de suportat cu cât calomniile a căror victimă era, que personne ne s’est donné la peine de dissiper aussitôt qu’elles s’étaient avérées fausses ! O mâhnire cu atât mai greu de suportat cu cât ces insinuations qu l’on peut qualifier de « harcèlement moral institutionnel » n’étaient pas seulement une injustice dar și o răzbunare a celor care au devenit aliații autorităților totalitare răsturnate nu înainte de prăbușirea acestora, ce que l’on pouvait comprendre et éventuellement excuser, ci după aceea, dând libertății pe care Cezar Ivănescu a însămânțat-o, o josnicie care dăinuie.

Oui, « le harcèlement moral institutionnel » existe, la preuve ! și justiția franceză dovedește fără putință de tăgadă că persecuția morală trebuie pedepsită.