Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Acordul semnat de SUA cu talibanii deschide calea retragerii soldaţilor americani din Afganistan

doha.jpeg

Membri ai delegatiei talibanilor veniti sà asiste la dialogul inter-afgan de la Doha, Qatar, în 7 iulie 2019
Membri ai delegatiei talibanilor veniti sà asiste la dialogul inter-afgan de la Doha, Qatar, în 7 iulie 2019
Image source: 
Karim Jaafar, AFP

Oficiali de la Washington şi reprezentanţi ai talibanilor afgani urmează să semneze mâine la Doha, în Qatar, un acord ce-ar urma să pregătească retragerea trupelor americane din Afganistan după aproape 20 de ani de conflict. Este vorba de cel mai lung război în care au fost vreodată implicaţi soldaţi americani. In paralel cu debutul acestei retrageri treptate, acordul de la Doha ar trebui să dea startul unor negocieri de pace inter-afgane. Ce şanse sunt ca acordul de mâine chiar să fie începutul unei noi ere pentru Afganistan, nimeni nu poate spune...

Care va fi viitorul Afganistanului după ziua de 29 februarie 2020, greu de spus. Incertitudinile sunt prea numeroase. Care sunt adevăratele intenţii ale talibanilor? Ce capacitate au ei, dar şi adversarii lor de la Kabul, pentru a pune capăt crizei politice? Care este partea de electoralism din partea lui Donald Trump în acest joc incert? Apoi, nu trebuie uitat că alte negocieri între talibani şi americani, prin intermediul aceloraşi qatarioţi, au eşuat în ultima clipă din cauza reluării violenţelor de pe teren. Nu degeaba, întâlnirea de acum de la Doha are loc în urma unor condiţii foarte speciale. Trebuia doar ca talibanii şi adversarii lor „să-şi reducă violenţele” timp de o săptămână, deci nu a fost vorba nicio o clipă de un armistiţiu, ipoteză mult prea optimistă pentru moment.

Acordul de sâmbătă va avea însă cel puţin darul de a pregăti o retragere treptată a trupelor americane din această ţară, Afganistanul, în care primii GI’s au intrat în octombrie 2001 pentru a se răzbuna după atentatele anti-americane de la New-York din 11 septembrie 2001. Se presupunea, pe drept cuvânt, că talibanii, atunci la putere la Kabul, îi protejau pe liderii organizaţiei al-Qaida, începând cu Usama ben-Laden. După ce i-au combătut aproape două decenii, americanii se aşează acum la masa negocierilor cu aceeaşi talibani pe care-i combăteau atunci...

In acest răstimp, au murit 3.500 de militari străini din care 2.300 de americani, dar şi o jumătate de milion de afgani. Nu în ultimul rând, în aceşti aproape 20 de ani de conflict, SUA au cheltuit o mie de miliarde de dolari!

Femeile, primele probabile victime ale talibanilor

Pentru Donald Trump, acordul de sâmbătă cu mişcarea islamistă deschide calea spre unicul său ţel şi anume reducerea prezenţei militare americane pe solul afgan. In ajun de alegeri prezidenţiale, la care speră să fie reales, în plină campanie electorală, liderul de la Casa albă nu are alte preocupări.

In tabăra opusă, scopul talibanilor este exact acelaşi, plecarea cât mai rapidă a soldaţilor americani. După acest prim act, talibanii pot spera în mod optimist la o preluare a puterii de la Kabul având în vedere cât de slabă, dezbinată şi de dezorganizată este actuala clasă politică afgană.

In război de practic 40 de ani – de la invazia sovietică din 1979 – afganii şi în particular talibanii ar putea, la început cel puţin, să caute o cale reală spre pace. Mulţi observatori, precum editorialistul Pierre Haski de la France Inter, se tem însă că puterea de la Kabul o să facă prea multe concesii islamiştilor. Concesii cărora le vor cădea victimă femeile, cetăţeni de mâna a doua pe când se aflau talibanii la putere acum 20 de ani. Ori, azi femeile ocupă un loc tot mai mare în societatea civilă, cel puţin în capitala Kabul.

Circa 30 de state vor fi reprezentate la semnaera acordului de la Doha. Iniţial, actuala putere de la Kabul, mai exact preşedintele reales Ahraf Ghani, refuzase să vină în Qatar. In cele din urmă, guvernul afgan a trimis 6 persoane la Doha „pentru a lua un prim contact cu talibanii”. O veste mai degrabă bună având complexitatea dosarului şi a incertitudinilor care planează asupra viitorului acestei ţări.

In fine, o ultimă remarcă. Ca o ironie a sorţilor, SUA negociază acum retragerea trupelor din Afganistan exact în momentul în care afganii celebrează a 31-a aniversare a plecării ultimului soldat sovietic de pe teritoriul lor.

Acordul semnat de SUA cu talibanii deschide calea retragerii soldaţilor americani din Afganistan