Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bucureştiul, scena unui nou roman poliţist scris de un francez

A apărut în Franţa romanul poliţist „Du rififi à Bucarest” (titlu tradus liber „Bucluc la Bucureşti”) semnat de Sylvain Audet-Găinar. Născut şi format în Franţa, autorul, azi în vârstă de 40 de ani, şi-a făcut apoi o parte din studii în România. Traducător în franceză al mai multor romane poliţiste româneşti semnate de George Arion, Sylvain Audet-Găinar semnează acum primul său roman.

Sylvain Audet Gainar: Geneza cărții e destul de personală. A început acum trei ani când soția mea a rămas însărcinată și am descoperit, din întâmplare, la anticariat, o poză a unui copil de patru ani. Când am aflat că o să avem un băiat, a început să mă frământe acea poză misterioasă, din anii 1970 – 1980, cu acel băiat. M-am gândit ca în timpul sarcinii să încep o carte în care să spun povestea acestui băiat. De fiecare dată când terminam un capitol i-l citeam soției mele. Așa a trecut timpul sarcinii, citind cartea mea. După nașterea copilului, m-am oprit. Am fost destul de ocupat cu bebelușul. Am reluat totul după un an. 

Vasile Damian: Și cum s-a transformat povestea cu poza bebelușului într-un roman polițist? De ce nu o poveste de dragoste sau altceva?

S.A.G: Povestea mea cu romanele este destul de importantă pentru că înainte de a scrie un roman polițist, am tradus cărți polițiste, patru dintre cărțile lui George Arion, trei fiind deocamdată publicate. Mi se părea un gen foarte interesant pentru a atrage publicul francez spre România cu o enigmă, cu ceva misterios. Mi se pare că e un pretext excelent ca să atragem cititorii care  nu cunosc România. O enigmă ar avea un interes mai mare decât o poveste de dragoste.

V.D.: Cartea este foarte bine documentată. Sunt foarte multe detalii despre România de azi, România de dinainte. Aveți foarte multe informații despre cum se trăia pe vremea lui Ceaușescu. Mă gândesc la cozi, la ginecolog, la avorturi. De altfel, citați și afacerea Tănase – Goma. Cum v-ați documentat? De unde aveți toate aceste detalii?

S.A.G: Avem o tendință la noi acasă, în afara faptului că avem un copil, de a avea un interes foarte mare pentru istorie. Soția mea chiar a făcut un doctorat în istorie. Avem multe cărți despre istoria României. Chiar ne pasionează. Mi se pare că România are un bagaj istoric uriaș și atât de puțin cunoscut în Franța, încât m-am gândit că pot să pun foarte multe informații.

V.D.: Ați și trăit acolo. Ați trăit niște ani în România...

S.A.G: Da, mulți ani. Am trăit patru ani la Sibiu și apoi, patru-cinci ani la București.

V.D.: E primul roman semnat de dumneavoastră. Până acum făceați traduceri. Acum că ați scris primul dumneavoastră roman, v-ați hotărât ce o să faceți de acum încolo? O să continuați să traduceți, să scrieți? Sunteți romancier? Sunteți traducător?

S.A.G: Cred că sunt și și. O să îmi fie greu să renunț la munca de traducător. George Arion continuă să publice cărți. Ultima este foarte bună și mă cam tentează să o traduc. Dar mi-a plăcut extrem de mult scrisul și mi-am dat seama că e o muncă care îmi place poate şi mai mult. Nu știu încă. Ce e sigur e că acum am început al doilea volum cu aventurile lui Arthur. Cum bine știți, prima carte se termină în coadă de pește. Se așteaptă noi aventuri. Deocamdată încerc să termin a doua carte și sper să reușesc să și traduc în continuare.  

V.D.: O să o traduceți și pe asta în limba română?

S.A.G: Eu personal, în niciun caz. Munca de traducător e una serioasă. Aș prefera să fie un nativ care traduce în limba română. Eu traduc numai din limba română în limba franceză. Fiecare cu munca lui. Sincer cred că nu aș fi în stare să traduc ce am scris.

V.D.: Ați mers atât de departe în apropierea de România, prin soția dumneavoastră, prin această carte, dar până și la nume ați decis să adăugați alături de numele dumneavoastră, Sylvain Audet, și pe cel al soției dumneavoastră, de ce?

S.A.G: Pentru că prima mea ușă spre România a fost soția mea. Avem o poveste foarte lungă. Eram corespondenți când eram la liceu. Ne știm de un veac. Mi se părea normal să apară și numele ei. Fără ea nu știu de ce aș fi scris o carte despre România.

Bucureştiul, scena unui nou roman poliţist scris de un francez